Dominic Thiem, în vârstă de 30 de ani, câştigător al US Open în 2020, a anunţat că îşi va încheia cariera în acest sezon. Austriacul nu şi-a mai revenit după accidentarea la încheietura mâinii drepte, relatează L’Equipe.

„Sezonul 2024 va fi ultimul meu sezon”. Cu aceste câteva cuvinte, austriacul Dominic Thiem a anunţat vineri, în social media, sfârşitul iminent al carierei sale.

Câştigătorul US Open 2020 a explicat că nu şi-a mai revenit după accidentarea la încheietura mâinii drepte suferită în 2021. De atunci, fostul nr. 3 mondial nu a mai revenit la nivelul care i-a permis să câştige un Grand Slam şi să dispute alte trei finale majore (două la Roland Garros şi una la Australian Open).