Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că aderarea Ucrainei la NATO ar fi echivalentă cu o declarație de război împotriva Moscovei și că doar o atitudine „prudentă” din partea alianței ar putea împiedica distrugerea planetei. Reacția lui Medvedev, cunoscut pentru declarațiile sale agresive față de Occident, vine după ce liderii NATO s-au angajat la summitul de săptămâna trecută să sprijine Ucraina pe „calea ei ireversibilă către integrarea euro-atlantică deplină, inclusiv în NATO”.
Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 875, LIVETEXT:
Rusia și Ucraina vor face miercuri un schimb cu 90 de prizonieri de război, în cadrul unui acord facilitat de Emiratele Arabe Unite, relatează Bloomberg, citând o persoană familiarizată cu această chestiune.
Săptămâna trecută, comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucraineani, Dmytro Lubinets, a declarat că guvernul, cu ajutorul Emiratelor Arabe Unite, pregătește „un mare” schimb de prizonieri cu Rusia.
Rusia și Ucraina au făcut mai multe schimburi de prizonieri în război, cel mai recent având loc în iunie, tot facilitat de Emirate. Atunci fiecare parte a predat ianmicului câte 90 de prizonieri.
Se fac eforturi pentru a organiza un al doilea summit de pace privind Ucraina în acest an, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto pentru agenția rusă de știri RIA, în remarci publicate miercuri.
„Se fac eforturi pentru a organiza următoarea rundă a conferinței de pace în acest an, pe care cu siguranță am saluta-o și am aprecia-o”, a afirmat Szijjarto.
„Cred că, dacă vrem să sperăm ca orice conferință de pace din viitor să aibă succes, trebuie să ne asigurăm că ambele părți sunt reprezentate”, a mai spus el.
Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și o voce importantă printre oamenii Kremlinului, a declarat pentru postul de presă Argumenty I Fakty că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta mai mult decât o amenințare directă la adresa securității Moscovei.
„Aceasta, în esență, ar fi o declarație de război – deși venită cu întârziere”, a spus el în comentariile publicate miercuri.
„Acțiunile pe care adversarii Rusiei le întreprind împotriva noastră de ani de zile, extinderea alianței … duc NATO către un punct fără întoarcere”.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Armata ucraineană a lovit în noaptea de luni spre marți un sistem rusesc de rachete antiaeriene S-300 pe teritoriul ocupat al regiunii Donețk. Potrivit analiștilor OSINT, sistemul rusesc a fost lovit cu rachete ATACMS.
- Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi o recompensă financiară de 15 milioane de ruble (aproximativ 170.000 de dolari) pentru doborârea primului avion de luptă F-16 (Fighting Falcon) în Ucraina.
- Zelenski a cerut marți parlamentului să adopte o lege care să definească procedurile de retragere a titlurilor de stat acordate anterior „trădătorilor”.
- Fostul deputat ucrainean prorus Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Donald Trump în care indică o posibilă „urmă” ce duce spre Ucraina în tentativa de asasinare a candidatului republican.
- Aproximativ 20 de ţări membre UE au avertizat, marţi, Budapesta că sprijinul pentru Ucraina trebuie să rămână o prioritate pentru blocul european sub preşedinţia ungară a Consiliului UE, unele exprimându-şi „furia” şi „dezamăgirea” după vizita premierului ungar Viktor Orban la Moscova.
- Compania de stat ucraineană Ukroboronservice și producătorul ceh Sellier & Bellot intenționează să construiască o fabrică de muniții în Ucraina, a declarat marți premierul ucrainean Denîs Șmîhal.
- Donald Trump va solicita rapid negocieri de pace între Rusia şi Ucraina dacă va câştiga alegerile prezidenţiale americane din noiembrie şi a făcut deja„planuri bine fundamentate” în acest sens, susţine într-o scrisoare adresată liderilor europeni premierul ungar Viktor Orbán.
- Ediţia din acest an a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad, unde sâmbătă, 27 iulie, va susţine un discurs şi Viktor Orban, va fi un „pas important în misiunea de pace” a premierului ungar.
- Hackeri voluntari, dar și profesioniști din cadrul Serviciului de informații militare al Ucrainei au spart, într-un atac concertat, aproximativ 100 de site-uri rusești care susțin efortul de război al Kremlinului, înlocuind prima pagină cu imaginea unui cap de porc.
- Kremlinul a reacţionat marţi cu circumspecţie la afirmaţiile preşedintelui ucrainean, care a deschis pentru prima dată, în urmă cu o zi, uşa pentru negocieri cu Rusia.
- Zelenski s-a întâlnit marţi cu comandamentul armatei pentru a acţiona cu prioritate în vederea punerii la punct de noi brigăzi de luptă care să înlocuiască parţial trupele pe sectoarele de front cele mai fierbinţi ale războiului cu Rusia.
–––
Cele mai importante informații de marți privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro