Președintele francez era așteptat în weekend să nominalizeze un șef al guvernului, după alegerile anticipate cu rezultat incert din vară. Nu a făcut-o, și tot mai mulți politicieni, inclusiv aliați, îi cer să se grăbească, scriu Reuters și Politico.

Emmanuel Macron se întâlnește luni cu doi dintre predecesorii săi și cu alți doi politicieni importanți, vehiculați drept candidați pentru postul de prim-ministru, președintele fiind aproape de a anunța numele noului lider al guvernului, scrie Reuters.

Macron îi va primi pe foștii președinți Francois Hollande și Nicolas Sarkozy, precum și pe Bernard Cazeneuve, fost membru al Partidului Socialist și un politician cu experiență, au declarat surse apropiate președinției, sub acoperirea anonimatului.

Momentul unei decizii este tot mai aproape. Șeful statului a fost presat să pună capăt săptămânilor de blocaj politic, după alegerile anticipate care au generat un parlament fără majoritate.

„Situația necesită o rezolvare destul de rapidă”, a declarat duminică François Bayrou, liderul partidului de centru Modem, aliat al lui Macron. „Este timpul să avem un guvern numit. Nu trebuie să contribuim la instabilitatea instituțională”, a declarat și Yaël Braun Pivet, președinta Adunării Naționale, de asemenea o aliată a lui Macron.

Cine este Bernard Cazeneuve

Bernard Cazeneuve a fost în ultima vreme numele menționat tot mai frecvent pentru șefia guvernului, deoarece este respectat de partidele de dreapta și, într-o oarecare măsură, este apropiat de stânga politică.

Dincolo de o scurtă perioadă ca prim-ministru la sfârșitul mandatului lui Hollande, Cazeneuve a fost de trei ori ministru – pentru Afaceri Europene, Buget și Interne.

El a părăsit Partidul Socialist în urmă cu doi ani, în semn de protest față de alianța cu Franța Nesupusă (LFI), stânga radicală condusă de Jean-Luc Melenchon.

Cazeneuve „consideră că nu este un candidat. Dacă i se va cere, o va face, din datorie, dar nu o va face cu orice preț”, a declarat echipa sa pentru Politico.

Parlament fără majoritate

Macron urmează să se întâlnească și cu Xavier Bertrand, membru al partidului conservator Les Republicains și președinte al regiunii Hauts-de-France, vehiculat și el ca potențial viitor prim-ministru, deși cu șanse mai mici decât Cazeneuve, au precizat ziarele franceze Le Figaro și Le Parisien.

Următorul prim-ministru va avea sarcina dificilă de a promova reformele și bugetul pentru 2025, în condițiile în care Franța este presată de Comisia Europeană și de piețele de obligațiuni să își reducă deficitul. Lipsa unei majorități va îngreuna semnificativ misiunea.

Planul lui Macron de a convoca alegeri parlamentare anticipate în luna iunie, după înfrângerea din scrutinul europarlamentar, a avut un rezultat incert. Coaliția sa de centru a pierdut zeci de mandate și niciun partid nu a obținut o majoritate absolută.

Alianța de stânga Noul Front Popular (NFP – formată de LFI, socialiști, ecologiști și comuniști) s-a clasat pe primul loc, dar Macron nu a mandatat-o să formeze un guvern, după ce celelalte partide au avertizat că vor respinge imediat propunerea. NFP o propusese la șefia guvernului pe Lucie Castets, o funcționară publică.

NFP l-ar demite pe Macron

Nominalizarea unui șef al guvernului nu înseamnă neapărat că probemele se vor rezolva. Diviziunile sunt evidente.

NFP dorește să crească impozitele pentru bogați pentru a finanța mai multe servicii publice, în vreme ce partidele de dreapta doresc să reducă cheltuielile publice. Franța se numără printre cele șapte țări ale UE care au fost supuse unei proceduri de deficit excesiv, menită să țină în frâu cheltuielile care depășesc rata de deficit de 3% din PIB-ul UE.

Discuțiile privind posibila sa nominalizare a lui Cazaneuve au divizat conducerea fostului său partid, unii solicitând socialiștilor să colaboreze cu Cazeneuve, iar alții insistând că numai un guvern NFP ar fi legitim, având în vedere rezultatele alegerilor anticipate.

Între timp, Franța Nesupusă a prezentat sâmbătă o propunere legislativă de demitere a lui Macron din cauza refuzului acestuia de o nominaliza pe Castets – însă există puține șanse ca aceasta să obțină suficiente voturi în parlament.

citeste mai mult …