Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a anunțat că a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru că a refuzat să comunice informații referitoare la despăgubirile achitate de statul român în urma condamnărilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și la situația directivelor Uniunii Europene cu termen de implementare depășit.

„Recent, FACIAS a solicitat MAE să comunice situația actualizată a sumelor plătite de statul român în urma condamnărilor CEDO din 2022 până în prezent, precum și stadiul transpunerii directivelor UE. FACIAS consideră că transparența și respectul față de lege sunt pilonii unei democrații funcționale, iar MAE are obligația de a oferi cetățenilor aceste informații. Tăinuirea sumelor plătite ca despăgubiri și a situației reale privind transpunerea directivelor UE subminează profund încrederea cetățenilor în instituțiile statului”, arată comunicatul FACIAS.

Potrivit Fundației, acțiunea a fost depusă la Tribunalul București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. 

„Lipsa de transparență din partea MAE în privința acestor informații împiedică cetățeanul să aibă o imagine clară asupra modului în care statul își îndeplinește obligațiile internaționale și constituționale. FACIAS consideră că informarea corectă și la timp a cetățenilor este un pilon fundamental al democrației și al unui stat de drept. FACIAS face apel la MAE, dar și la toate autoritățile publice să respecte cadrul legal și să își îndeplinească obligațiile privind accesul liber la informații și transparență cu responsabilitate”, mai arată comunicatul FACIAS.

citeste mai mult …