Consiliul Național al PSD, reunit vineri, va avea o „discuție” despre candidatul partidului la alegerile prezidențiale, a declarat Marcel Ciolacu, ultimul dintre liderii marilor partide care nu și-a anunțat candidatura.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă îşi va anunţa colegii în legătură cu o candidatură la alegerile prezidenţiale. „O să fie o discuţie, cum e normal”, a răspuns Ciolacu, potrivit News.ro.

În ședința de vineri a Consiliului Național, vor fi aprobate condițiile pentru alegerea conducerii la Congresul PSD din 24 august, Ciolacu spunând că va candida pentru a fi ales „cu o echipă”.

„Am intrat în zona statutară. Astăzi aprobăm care sunt condiţiile să te înscrii, care sunt condiţiile pentru partid, cum mergem cu moţiune la candidaturile în interiorul partidului. O să vin cu o echipă. Normal că doresc şi schimbări în această echipă, de aceea am şi dorit să o extindem cu încă patru vicepreşedinţi pe domenii, fiindcă au trecut două rânduri de alegeri, alegerile locale şi europarlamentare. E normal să ţin cont de acest lucru”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

El a mai fost întrebat dacă ar putea exista o schimbare de regulament în PSD, astfel încât în cursa internă să se înscrie şi candidaţi independenţi.

„A fost o discuţie în interior, am avut cu colegii mei această discuţie. Cu toţi am lăsat această portiţă deschisă, până în acest moment, şi am intrat pe ultima sută, nu a existat nicio solicitare a unui candidat independent să candideze din partea Partidului Social-Democrat”, a precizat Ciolacu.

PSD se va reuni în 24 august într-un congres ordinar pentru a-şi alege noua conducere şi pentru a-şi desemna candidatul la alegerile prezidenţiale.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va suplimenta posturile de vicepreşedinte al partidului.

În acest moment, PSD are patru vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi încă opt pe regiuni. Vor fi create încă patru noi posturi pentru „tinerii de viitor ai partidului”: Alfred Simonis, viitorul preşedinte al CJ Timiş, Gheorghe Şoldan, cel care l-a învins pe Gheorghe Flutur la şefia CJ Suceava, şi Rareş Hopincă, viitorul primar al Sectorului 2.

„Al patrulea post va fi ocupat probabil de Marian Neacşu, unul dintre oamenii de încredere ai premierului Ciolacu”, susţin surse citate de News.ro.

citeste mai mult …