Şapte judeţe se află joi sub avertizare cod roşu de caniculă, cu temperaturi care pot ajunge la 41 de grade. Pentru alte zone, inclusiv pentru București, meteorologii au emis coduri galben şi portocaliu.

Județe din nordul Crișanei, Maramureș, local Transilvania și Muntenia și sud-vestul Moldovei sunt joi sub cod galben. Conform meteorologilor, valul de căldură se va menține și se va extinde în nordul Crișanei, Maramureș, local în Transilvania și Muntenia și în sud-vestul Moldovei, unde temperaturile maxime vor fi în general de 34-37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî, în general, sub 18 grade.

Avertizarea cod portocaliu vizează centrul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul și centrul Munteniei. Meteorologii spun că valul de căldură va persista și se va extinde, astfel încât în centrul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum și în vestul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturi de până la 39 de grade în București

Și Capitala este sub cod portocaliu de caniculă. Conform prognozei speciale, în București va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil ziua, dar va deveni mai mult senin seara și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 37-39 de grade, iar cea minimă de 20-22 de grade.

Sub cod roșu de caniculă sunt județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman. Temperaturile maxime vor fi de 39-41 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

citeste mai mult …