Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat, într-o postare pe Facebook că a fost demarată licitația pentru construcția Lotului 1 al autostrăzii Timișoara – Moravița, care va face legătura dintre capitala Banatului și Serbia.
„Start pentru depunerea ofertelor aferente constructției Lotului 1 (Remetea Mare-Jebel) al Autostrăzii Timișoara-Moravița! Data limită pentru depunerea ofertelor: 11 noiembrie 2024”, a scris Sorin Grindeanu.
Lotul va avea o lungime de 35,67 kilometri, iar valoarea estimată a contractului este de 5,65 miliarde de lei, sumă asigurată prin programul Transport.
Lotul trebuie finalizat în maximum 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție), a precizat Grindeanu, iar pe traseu vor fi construite inclusiv:
- 1 pod peste râul Timiș (1.153 m);
- 4 noduri rutiere la : Remetea Mare (A1), Albina (DJ592), VO Timișoara Sud, Pădureni(DN59);
- Un Centru de Întreținere și coordonare;
- 2 parcări de scurtă durată (fiecare va dispune de infrastructura necesară amplasării a minimum 6 stații de încărcare pentru autoturismele electrice).
Construirea noii autostrăzi, A9, a fost anunțată la începutul acestei luni de către Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Am început procedurile pentru construcția unei noi autostrăzi: Timișoara – Moravița (72,93 km)!”, anunța Cristian Pistol, directorul CNAIR, pe 6 septembrie.
Autostrada A9 va avea o lungime de aproape 73 kilometri. Va face joncțiune cu A1 în zona Remetea Mare, și va continua în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc unde va avea o ieșire spre Timișoara.
Mai departe, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel – Opatița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia, în continuarea drumului european E70.