ministrii-usr-implicati-in-tunul-cu-vaccinuri,-la-audieri-dna-–-mihaila-si-voiculescu,-in-fata-procurorilor

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu este aşteptat vineri la DNA, în contextul anchetei privind achiziţiile de vaccinuri anti-COVID din pandemie, în care mai sunt vizaţi fostul premer Florin Cîţu şi fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă. Cîţu a fost deja la DNA şi i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, acestea fiind de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

”Aştept să-mi spună ei (procurorii DNA – n.r.). mie ceva, şi anume de ce sunt acuzat şi cum fundamentează lucrurile acestea. Le voi spune, dacă mă întreabă, de asemenea, cum au stat lucrurile. Ministerul Sănătăţii şi eu personal, ca ministru al Sănătăţii, nu eram nici în circuitul informaţional, nici în cel decizional cu privire la vaccinuri”, a declarat Vlad Voiculescu, la Antena 3.

”Eu n-am fost în cercul de comandă. Nu trebuie să-mi probez nicio nevinovăţie”, a adăugat el.

Conform procurorilor, în acest dosar ”sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”.

”Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, mai arată procurorii.

Imediat după anunţul DNA, Voiculescu declara că  în septembrie 2021 a citit că există anchete pentru achiziţia de vaccinuri şi a menţionat că spera că lucrurile se vor mişca mai rapid. El a precizat că este ciudat ca înainte de alegeri cu şase luni să apară comunicatul de presă al DNA, care anunţă ancheta. ”Cred că ar trebui să ne întrebăm sau să ne aducem aminte cui raporta preşedintele CNCAV, domnul Valeriu Gheorghiţă”, a mai afirmat fostul ministru.

USR a anunţat săptămâna trecută că sesizează Comisia Europeană privind acţiunile unor procurori DNA, care subminează separaţia puterilor în stat, principiile democraţiei şi coeziunea europeană, atrăgând atenţia asupra acţiunilor îngrijorătoare şi nejustificate ale unui procuror, respectiv ale procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România, de a pune sub acuzare foşti miniştri pentru participarea României la achiziţia de vaccinuri anti-COVID-19, în ciuda lipsei unor dovezi sau suspiciuni rezonabile de corupţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *