România are condițiile ideale pentru a accelera tranziția către surse de energie verde, fără a afecta securitatea energetică sau economia.

Pentru a sprijini tranziția, trebuie prioritizate câteva zone esențiale: stocarea energiei, digitalizarea rețelelor și eficiența energetică. Aceste tehnologii sunt vitale pentru a susține dezvoltarea energiei verzi. Totuși, acestea necesită investiții majore și urgente.

Tranziția energetică nu este doar despre reducerea poluării, ci și despre prețuri mai mici și o competitivitate economică mai mare.

Investițiile mai ample în energia regenerabilă, alături de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței, vor aduce beneficii economice semnificative, contribuind totodată la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, la limitarea încălzirii globale și a efectelor schimbărilor climatice.

Fenomenele meteorologice extreme, care s-au făcut simțite și în România în ultima perioadă – valuri de căldură, furtuni sau secetă, sunt, împreună cu războiul, o amenințare reală, iar energia regenerabilă este răspunsul țării noastre la aceste provocări.