Bărbatul, pe numele lui Robert Gabriel Lițescu, s-a prezentat la urgențe cu dureri de cap și vărsături. În urma unor analize, medicii i-au spus că nu au depistat vreo afecțiune și l-au trimis acasă. A doua zi însă, omul s-a prăbușit la pământ chiar în fața soției și a copilului, care au sunat imediat la 112. Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru el. El lucra la secția de Boli Infecțioase a spitalului din Târgoviște, iar colegii sunt înmărmuriți de cele întâmplate.

Medicii legiști au făcut necropsia și au trimis probele la Institutul National Mina Minovici pentru a afla de ce a murit tânărul de numai 30 de ani. Polițiștii au deschis și ei un dosar penal, dar așteaptă răspunsul legiștilor.