„Am fost reclamat de către vecini, la Asociația de proprietari, că am prea multe cărți… și s-ar putea prăbuși blocul din cauza cărților mele!”, spune scriitorul hunedorean Daniel I. Iancu, autor al mai multor volume de reportaje.

Publicistul a relatat că locuiește la etajul patru al unui bloc din Deva (Hunedoara) și având foarte multe cărți în apartament a decis să mute o parte din ele în fața ușii locuinței, unde fiind la ultimul etaj din bloc, a crezut că volumele nu încurcă pe nimeni.

O bibliotecă ce are peste 15.000 de volume a fost cumpărată în anii trecuți, însă, spune Daniel I. Iancu, unele cărți au fost donate de-a lungul timpului.

O vecină s-a temut însă că din cauza cărților strânse de Daniel I. Iancu, plafonul de beton ar putea ceda, astfel s-a prezentat la asociația de proprietari, pentru a depune o plângere împotriva publicistului. Sesizarea nu a primit un răspuns, pentru că reclamanta nu a mai fost de acord să o facă și în scris.

Scriitorul decorat de președintele Klaus Iohannis.

În 2022, dr. Daniel I. Iancu, în prezent cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, a primit Medalia Aniversară Centenarul Marii Uniri, conferită de Președintele României, Klaus Iohannis.

„Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” se acordă persoanelor fizice sau juridice, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, autorităților administrației publice locale sau unităților administrativ-teritoriale care păstrează, cultivă, dezvoltă și prezintă într-o măsură deosebită memoria evenimentelor și personalităților care au contribuit la făurirea unității naționale și a statului modern român sau, prin activitate ori carieră, la apărarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire din 1918”, informa Administrația Prezidențială.

Daniel I. Iancu este autor al mai multor volume de istorie și reportaj: „Historii aleatorii”, Cluj-Napoca, 2015, „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradițională din județul Hunedoara”, Cluj-Napoca, 2015, „Prin Europa în vreme de război… Amintirile mele din Răsboiul Mondial 1914-1919”. 100 de fotografii din albumul căpitanului Valeriu Pascu (în colaborare cu Georgeta Deju)”, Cluj-Napoca, 2018, „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradițională din județul Hunedoara / Villages at the edge of the world”, Cluj-Napoca, 2018.