Nicușor Dan a preluat, marți, al doilea mandat de primar general, iar noul Consiliu General a fost constituit. La eveniment au participat Elena Lasconi, președintele USR, Nicolae Ciucă, președintele PNL, Ludovic Orban – Forța Dreptei, Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru – REPER, Eugen Tomac-PMP.

Nicușor Dan și-a început discursul subliniind importanța referendumului de pe 24 noiembrie și faptul că Primăria Capitalei are nevoie de mai mulți bani pentru a putea face proiecte mari de infrastructură, dar și de centralizarea deciziilor pe urbanism, ca orașul să se dezvolte armonios.

  • „Îmi doresc să avem un mandat plin de reușite la finalul căruia să putem spune că orașul nostru e mai funcțional, mai puțin poluat, mai verde, iar calitatea vieții e mai bună decât astăzi.  (…) Voi începe prin a face ordine în urbanism. Pentru aceasta, mă întorc la bucureșteni.
  • Pe 24 noiembrie, îi vom întreba dacă își doresc ca orașul să aibă o dezvoltare unitară, să nu se mai construiască haotic, fără școli, grădinițe, drumuri de acces în proximitatea clădirilor noi. Îi vom întreba și dacă sunt de acord cu schimbarea modului de împărțire a banilor între primăriile de sector și Primăria Municipiului.
  • Oraşul are nevoie de mari lucrări de infrastructură pentru care nici noi, cei care încheiem azi mandatul, nici predecesorii noştri nu au avut resurse. Dacă vrei să extinzi transportul public, dacă vrei să schimbi autobuzele din 2005, dacă vrei să iei metroul, dacă vrei să construieşti un mare spital, dacă vrei să te duci să faci mari programe educative precum combaterea consumului de droguri, ai nevoie de bani, iar PMB, de vreo 20 de ani, nu a avut banii de care e nevoie. Sunt optimist că bucureştenii vor înţelege importanţa acestui referendum”, a declarat Nicușor Dan.

În ceea ce privește asigurarea unei majorități în Consiliul General, Nicușor Dan a declarat că prezența liderilor dreptei la eveniment este o garanție ca majoritatea de drepta din vechiul Consiliu General va fuincționa și în noul Consiliu General.

„Bucureștenii au ales ca în continuare să avem o coaliţie de dreapta în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Faptul că avem în sală preşedinţii naţionali ai partidelor de dreapta, care au reprezentanţi în Consiliul General, este o garanţie că această majoritate de dreapta va funcţiona şi eu sunt optimist că rezultatele vor fi cele pe care bucureştenii le aşteaptă”, a spus Nicuşor Dan.

Acesta a mai spus că în al doilea mandat se va concentra pe finalizarea proiectelor începute: modernizarea rețelei de termoficare, extinderea transportului public și implementarea unui sistem de semaforizare inteligent.

În ceea ce privește constituirea noului Consiliu General, din cei 55 de consilieri au depus jurământul 50. Motivul? 5 au renunțat la mandate. Este vorba despre Gabriela Firea, care a devenit europarlamentar, primarii de sector Robert Negoiţă, Daniel Băluţă, Vlad Popescu Piedone și Cristian Popescu Piedone. În locul acestora urmează să fie numiţi supleanţi.

Până la validarea celor cinci supleanţi (trei de la PSD şi doi de la PUSL), PSD va avea 13 mandate, USR – 13, PNL – 7, PUSL – 4, AUR – 5, REPER – 4, PMP – 2, Forţa Dreptei – 2.

Cei 50 de consilieri generali care au depus jurământul sunt:

  • PSD: Artimon Marian, Comănici Ancuţa-Sorina, Gherghiceanu Florentina, Iacob Emanuel, Kansou Alexandru-Hazem, Manciu George-Alexandru, Petrescu Elena, Popescu Dan-Cristian, Stoica Ioana, Susai Alexandru, Tănase Andrei-Valentin, Turmac George-Adrian, Vigheciu Adrian-Nicolae;
  • USR – Didiţă Radu-Cristian, Dinu Ionela-Gabriela, Dobrescu Daniel, Gavril Nicolae Lucian, Judele Ştefan-Lucian, Munteanu Cristina-Simona, Nicorescu Nicorel, Radu Dragoş-Georgian, Reniuţ Anamaria-Naomi, Sabo Bogdan-Alexandru, Sava Alexandru, Smighelschi Cosmin-Victor, Stofor Ştefan Radu;
  • PNL – Badiu Andrei, Bujduveanu Stelian, Feroiu Dumitru-Silviu, Mardarovici Diana, Mitu Răzvan-Aurel, Nicolaie George, Purcărea Sorin;
  • PUSL – Botîlcă Adrian, Chiţu Florin-Robert, Jelea Bogdan-Ion, Niţu Răzvan-Ionuţ;
  • AUR – Enache Mihai-Adrian, Geamănă Dragoş, Oprea Ştefan, Stelea Niculina, Susanu (Vîlcu) Selena-Gabriela;
  • REPER – Boghean Ana-Maria, Cobianu Cezar-Adrian, Leonte Andreea-Iuliana, Teniţă Cătălin-Dragoş;
  • PMP – Florescu Adrian-Constantin, Florescu Ştefan-Viorel;
  • Forţa Dreptei – Hiohi Albert-Laurenţiu, Stan Robert.

citeste mai mult …