John Healey, numit vineri ministru al apărării de către noul prim-ministru britanic Keir Starmer, a mers în orașul portuar, o țintă frecventă a atacurilor cu rachete și drone rusești, în prima sa vizită internațională.

„S-ar putea să fi avut loc o schimbare de guvern, dar Marea Britanie este unită pentru Ucraina”, a declarat Healey, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării de la Londra.

Healey a promis un nou pachet de asistență militară, inclusiv tunuri de artilerie, 250.000 de obuze, vehicule de deminare, bărci militare mici, rachete și alte echipamente, a precizat Ministerul Apărării.

La Odesa, Healey s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu omologul său ucrainean, ministrul Rustem Umerov.

Londra este unul dintre cei mai fermi susținători ai Kievului, de când a început invazia rusă, în februarie 2022.

Zelenski a publicat imagini cu Healey depunând flori la un memorial, pentru a marca Ziua Marinei ucrainene. Cei doi au vizitat, de asemenea, un spital din Odesa, unde sunt îngrijiți marinarii ucraineni răniți.

Liderul ucrainean a anunțat că i-a informat pe Healey și pe ministrul olandez al apărării, Ruben Brekelmans – care a preluat și el funcția săptămâna trecută -, cu privire la situația de pe câmpul de luptă.

Ministrul britanic Healey a declarat, de asemenea, că un pachet major de ajutor britanic anunțat în aprilie va fi livrat „integral Ucrainei în următoarele 100 de zile”.

Kievul s-a plâns în mod regulat de sosirea cu întârziere a livrărilor militare occidentale, care sunt vitale pentru forțele sale ce luptă împotriva invaziei ruse. Trupele ucrainene se confruntă, pe front, cu un deficit important de soldați și muniții.

În timpul unei vizite la Kiev în acest weekend, ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, a promis că Ţările de Jos vor începe „fără întârziere” să furnizeze Ucrainei avioanele de vânătoare F-16. Detaliile călătoriei ministrului olandez au fost ţinute secrete până duminică, din motive de securitate, mai scrie AFP, potrivit Agerpres.

În prima sa deplasare internaţională de când a fost numit şef al diplomaţiei în urmă cu câteva zile, Veldkamp a dat asigurări într-o conferinţă de presă la Kiev că, odată cu acordarea licenţelor de export necesare, săptămâna trecută, Ţările de Jos sunt pregătite să trimită aceste avioane ucrainenilor.

El nu a dat alte detalii, precum data la care va ajunge în Ucraina primul din cele 24 de F-16 promise de Ţările de Jos.

Ucraina speră că aceste avioane de fabricaţie americană o vor ajuta să îşi protejeze mai bine soldaţii şi oraşele în faţa bombardamentelor ruseşti zilnice.

Kievul a început să solicite avioane F-16 la scurt timp după invazia rusă din februarie 2022, iar piloţii ucraineni au urmat luni întregi de pregătire în ţările NATO.

Mai multe state membre ale Alianţei Atlantice s-au angajat să furnizeze astfel de aeronave, care sunt apreciate pentru precizia, viteza şi raza lor de acţiune.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu acordat AFP în luna mai că Ucraina are nevoie de aproximativ 130 de astfel de aparate pentru a atinge paritatea aeriană cu Rusia. Dar ţările occidentale au promis mai puţin de 100.

Rusia a avertizat că forţele sale vor viza toate echipamentele militare occidentale, inclusiv F-16, trimise Ucrainei.

„Mesajul meu către toţi oficialii din guvernul ucrainean este că Olanda este alături de Ucraina şi va continua să sprijine Ucraina în mod politic, militar, financiar şi moral”, a declarat Veldkamp, pentru Reuters, în timp ce se afla în centrul Kievului, lângă o expoziţie în aer liber de echipamente militare ruseşti distruse.

Potrivit lui Brekelmans, Olanda va livra în curând Ucrainei şi trei lansatoare şi un sistem radar. Şeful diplomaţiei olandeze a adăugat că poartă discuţii şi cu alţi parteneri „pentru a crea coaliţii internaţionale în vederea livrării” de sisteme Patriot, care au ajutat Kievul să se apere împotriva atacurilor ruseşti.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

citeste mai mult …