Unul dintre accidente a avut loc duminică seară, pe un drum judeţean din afara localităţii Sperieţeni din judeţul Dâmboviţa. „Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că un tânăr, de 19 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 721 A, în afara localităţii Sperieţeni, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile. În urma evenimentului, patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 au fost răniţi, fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat Poliţia judeţeană Dâmboviţa.

 

Tot duminică seară, un alt accident rutier a avut loc în judeţul Dâmboviţa, pe DN 1 A. Un autoturism condus de o şoferiţă de 44 de ani, din Bucureşti, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 24 de ani, din comuna dâmboviţeană Corneşti. Femeia și trei pasagere minore au fost rănite și au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.