Dacă am avut vreodată „privilegiul” de a locui lângă o gară sau lângă un aeroport, cu siguranță că știm deja că nu este deloc o experiență plăcută! Zgomot, trafic, chiar și trepidații ale clădirii, toate aceste probleme pot fi la ordinea zilei, într-o asemenea situație.
Ei bine, se pare că într-un oraș din China, lucrurile stau cu totul altfel! Nu doar că oamenii dintr-un bloc de apartamente stau lângă o linie de tren, dar aceasta trece direct prin interiorul clădirii!
Această situație neobișnuită se petrece în orașul Chongqing, din sud-estul Chinei. Vorbim despre o linie de trece prin interiorul unei clădiri de apartamente cu 19 etaje! Se pare că aceasta a fost gândită special pentru ca trenul să treacă pe acolo, datorită spațiului extrem de limitat din aceat oraș situat într-o regiune montană.
Situația este chiar mai bizară decât atât, și asta deoarece se pare că nu doar că trenul trece prin clădire, dar există și o stație în această locație!
Linia de metrou, alături de stația aferentă, ocupă spațiul a două etaje din această clădire, iar atât cei care locuiesc în aceste apartamente, cât și oricare alt locuitor din oraș poate folosi stația de tren din clădire. Iar în ciuda faptului că spațiul nu este deloc „prietenos” cu orașul Chongqing, acest lucru nu i-a împiedicat pe locuitori să transforme acest loc într-o adevărată metropolă.
Chongqing are o populație uriașă de, 49 de milioane de locuitori, iar datorită spațiului restrâns pe care autoritățile îl au la dispoziție, a fost nevoie de soluții extrem de creative pentru a asigura o infrastructură eficientă în locul cunoscut drept „Orașul Muntelui”.