Ştiri & ziare de ultimă oră
Preşedintele chinez Xi Jinping efectuează miercuri o vizită de stat în Brazilia, încheind astfel un turneu diplomatic fulger în America de Sud, care a arătat influenţa în creştere a Beijingului în regiune şi la forumuri… citeste mai mult …
ActualitateFostul președinte Traian Băsescu a afirmat, la Digi24, că partidele de dreapta pot să-și trimită un candidat în turul II, cu condiția ca electoratul Forței Dreptei să respecte recomandarea lui Ludovic Orban ca acesta să… citeste mai mult …
ActualitatePreşedintele ales al SUA, Donald Trump, care şi-a înmulţit ameninţările la adresa NATO de-a lungul campaniei sale electorale, a anunţat miercuri că îl numeşte pe unul dintre fidelii săi, Matthew Whitaker, în postul crucial de… citeste mai mult …
ActualitatePreşedintele rus Vladimir Putin a promulgat legea referitoare la tratatul de parteneriat strategic dintre Federaţia Rusă şi Coreea de Nord, care are o clauză de apărare reciprocă, potrivit unui decret publicat sâmbătă, relatează Reuters, potrivit News.ro. Acordul, semnat de Putin şi de liderul nord-coreean Kim […]
ActualitatePreşedintele rus Vladimir Putin a promulgat legea referitoare la tratatul de parteneriat strategic dintre Federaţia Rusă şi Coreea de Nord, care are o clauză de apărare reciprocă, potrivit unui decret publicat sâmbătă, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Acordul, semnat de Putin şi de liderul nord-coreean Kim Jong Un în iunie, după un summit la Phenian, cere fiecărei părţi să vină în ajutorul celeilalte în cazul unui atac armat.
Camera superioară a Rusiei a ratificat tratatul săptămâna aceasta, în timp ce camera inferioară l-a aprobat luna trecută.
Putin a semnat un decret privind această ratificare, care a apărut sâmbătă pe site-ul guvernamental care publică procedurile legislative.
Tratatul consfinţeşte legăturile mai strânse dintre Moscova şi Phenian de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă în Ucraina, în februarie 2022.
Coreea de Sud şi ţările occidentale susţin că Phenianul a furnizat Rusiei armament. Experţii criminalişti ucraineni spun că au găsit urme ale armelor nord-coreene la locurile atacurilor ruseşti.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Coreea de Nord a trimis 11.000 de soldaţi în Rusia, iar unii dintre aceştia au suferit deja pierderi în luptele cu forţele Kievului din regiunea Kursk din sudul Rusiei.
Moscova nu a confirmat prezenţa trupelor nord-coreene pe teritoriul său.
Preşedintele american Joe Biden îl va primi pe Donald Trump, care urmează să-i succeadă în funcţie în ianuarie, la Casa Albă, miercuri, la ora locală 11.00 (18.00, ora României), în Biroul Oval, a anunţat sâmbătă purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, potrivit BBC. Joe Biden, […]
ActualitatePreşedintele american Joe Biden îl va primi pe Donald Trump, care urmează să-i succeadă în funcţie în ianuarie, la Casa Albă, miercuri, la ora locală 11.00 (18.00, ora României), în Biroul Oval, a anunţat sâmbătă purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, potrivit BBC.
Joe Biden, care l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita că a câştigat alegerile, s-a angajat joi să asigure un transfer de putere „paşnic şi ordonat” al puterii, după ce republicanul a obţinut marţi o victorie răsunătoare în faţa democratei Kamala Harris, vicepreşedinta actuală a SUA.
„Ţara alege una sau alta. Noi acceptăm alegerea pe care a făcut-o ţara. Am spus de multe ori că nu-ţi poţi iubi ţara doar atunci când câştigi”, a declarat Biden, în prima sa apariţie în faţa presei după victoria lui Trump.
Foşti adversari până în iulie, când Biden şi-a anunţat retragerea din cursa prezidenţială, preşedintele în exerciţiu şi preşedintele ales trebuie să se pregătească pentru instalarea următoarei administraţii Trump, în care personalităţi precum antreprenorul Elon Musk şi Robert F. Kennedy Jr. ar putea juca roluri importante, notează News.ro.
Această întâlnire între Trump şi Biden fusese anunţată încă de joi, dar până acum nu se ştia data exactă.
Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea suferită în 2020 în faţa lui Joe Biden şi a boicotat ceremonia de învestire a actualului preşedinte, a declarat joi că „aşteaptă cu nerăbdare această întâlnire” de la Casa Albă, potrivit echipei sale.
Magnatul imobiliar – ţinta a două tentative de asasinat în timpul campaniei, care a fost inculpat şi condamnat penal şi civil – are la dispoziţie 74 de zile pentru a-şi pune la punct echipa guvernamentală.
Joi, republicanul a făcut prima numire importantă: Susie Wiles, arhitecta campaniei sale, va fi şefa sa de cabinet, un post ultra-strategic care nu a mai fost deţinut niciodată de o femeie.
Întâlnirile dintre Biden şi Trump au fost rare. Ei au putut fi urmăriţi la televizor de întreaga lume, în iunie, pentru prima lor dezbatere directă din cadrul alegerilor prezidenţiale, abordând subiecte ca economia, avortul şi politica externă.
Prestaţia slabă a lui Biden la dezbatere a dus în cele din urmă la retragerea acestuia din cursa pentru Casa Albă, în iulie, el fiind înlocuit de Kamala Harris.
Trump și Biden au fost apoi fotografiaţi împreună la New York, pe 11 septembrie, la Ground Zero, pentru a comemora 23 de ani de la atacul terorist asupra Turnurilor Gemene. Fostul primar al oraşului New York, Michael Bloomberg, susţinător al Kamalei Harris, a stat între Biden şi Trump la eveniment.
Invitaţia post-electorală a lui Joe Biden către Trump este o tradiţie păstrată între preşedinţii care pleacă şi cei care vin. Cu toate acestea, când Trump a pierdut alegerile în faţa lui Biden în 2020, republicanul a rupt tradiţia şi nu a găzduit nicio astfel de întâlnire.
În plus, la întâlnirea lor directă din iunie anul acesta, de la dezbaterea televizată, ei nu şi-au strâns mâinile, aşa cum nu o făcuseră nici la dezbaterea din 2020.
În schimb, la unica sa dezbatere cu Kamala Harris, Trump a dat mâna cu ea, la fel şi la evenimentul de la Ground Zero.
Rusia va putea produce anul viitor cu 30% mai multe obuze de artilerie decât toate statele membre ale UE la un loc, a declarat ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha, la o conferință de presă la Kiev pe 9 noiembrie, relatează Kyiv Indepenent, în timp […]
ActualitateRusia va putea produce anul viitor cu 30% mai multe obuze de artilerie decât toate statele membre ale UE la un loc, a declarat ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha, la o conferință de presă la Kiev pe 9 noiembrie, relatează Kyiv Indepenent, în timp ce avertismentele privind lipsa armelor și soldaților ai Europei pentru a se apăra într-un posibil război se înmulțesc.
„Conform serviciilor de informații ucrainene, folosind informațiile pe care le avem, dacă nu există un răspuns sau o prevenire adecvată, Rusia va putea produce cu 30% mai multe obuze de artilerie decât toate țările Uniunii Europene la un loc”, a spus el, potrivit Ukrinform.
Sîbiha a cerut acțiuni internaționale pentru a restrânge capacitatea industrială a Rusiei.
Astfel, nu numai că UE nu reușește să își mărească producția de armament, dar nu reușește onici să încetinească producția Rusiei de muniție.
„În primul rând, aici mă refer la flota din umbră, care ajută Rusia să eludeze sancțiunile și să continue să facă comerț cu resurse energetice, petrol. Este foarte important ca întărirea politicii de sancțiuni a UE a aliaților noștri să se concentreze pe acest aspect”, spuse el.
Lipsa muniției a fost mult timp un motiv de îngrijorare în Ucraina, dar în acest an a fost la cote maxime.
UE nu și-a îndeplinit promisiunea de a produce 1 milion de obuze de artilerie între martie 2023 și 2024, în timp ce disputele de la Washington au dus la o întârziere gravă a unui pachet de ajutor de 61 de miliarde de dolari.
Mai multe țări au susținut o inițiativă condusă de Cehia de a cumpăra 800.000 de obuze pentru Ucraina, propusă în februarie anul acesta.
În martie, UE a alocat 500 de milioane de euro pentru a spori capacitatea de producție de muniție a UE la 2 milioane de obuze pe an până la sfârșitul anului 2025.
De altfel, Comisia Europeană a aprobat alocarea a alocarea a 47 de milioane de euro pentru o nouă fabrică de pulberi militare în România. România nu are în acest moment capacitatea completă să producă muniție de calibru NATO de 155 de milimetri.
Ministrul Economiei, Radu Oprea, spune că fabrica din România, construită cu Rheinmetall, va produce „cea mai performantă pulbere din lume la ora actuală”.
Cu toate acestea, lideri occidentali din toată lumea precum și rapoarte arată că în cazul unui conflict cu Rusia, UE se clatină când vine vorba de capacități.
În pofida creşterii cheltuielilor de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, potrivit unui studiu publicat vineri de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), think-tank britanic, Europa duce lipsă de personal militar, iar capacităţile sale de apărare rămân inadecvate.
Principalele forţe armate ale Europei „rămân subdimensionate”, în timp ce „industria de apărare a Europei s-a contractat”.
În prezent, jumătate din comenzile ţărilor europene membre ale NATO sunt adresate companiilor europene, faţă de 34% pentru sistemele americane.
În octombrie, generalul-locotenent în rezervă Ben Hodges avertiza că nici alianța NATO nu dispune în prezent de apărare antiaeriană adecvată, mobilitate militară, muniție și mentalitate pentru a fi pe deplin pregătită pentru un război convențional pe scară largă.
Liderul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, susţine că are şapte procente avans în faţa contracandidaţilor săi aflați în cursa pentru câștigarea alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie. El a declarat sâmbătă seară, în cadrul unei întâlniri electorale la Suceava, că adversarii săi politici „se […]
ActualitateLiderul Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, susţine că are şapte procente avans în faţa contracandidaţilor săi aflați în cursa pentru câștigarea alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.
El a declarat sâmbătă seară, în cadrul unei întâlniri electorale la Suceava, că adversarii săi politici „se bat în sondaje, care de care mai false”, pentru a stabili cine este al doilea în preferinţele electoratului, informează Agerpres.
„Fix două săptămâni mai avem şi au început să se zvârcolească dracii. Sunt la şapte procente în faţa contracandidaţilor. Ăsta e meritul vostru, al fiecăruia dintre voi. Nici nu se decid care e următorul după mine. Nici nu ştiu dacă contează. Ei se bat în sondaje, care de care mai false, cine e în spatele meu”, a afirmat Simion.
„Au fugit de dezbateri până acum. Nu m-au chemat la Antena 3 CNN şi, cum a pierdut CNN în America, aşa o să piardă şi în România. Vă promit”, a mai susținut liderul AUR, care s-a arătat convins că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale îl va învinge pe candidatul social-democraților, premierul Marcel Ciolacu.
Simion a subliniat necesitatea organizării de dezbateri publice, asigurând că va participa la orice dezbatere la care va fi invitat.
„Sper să existe măcar în această campanie dezbateri, cum ar trebui să fie într-o democraţie reală, dar ei fug de dezbateri. Acum, pentru că stăm peste 20% în sondaje, regula ar spune că eu aş fi cel care nu ar trebui să merg la dezbateri cu pierzătorii”, a spus el.
„Aşa că, de aici de la Suceava, uitaţi cum o să facem … Doamna Lasconi, domnul Ciucă, domnul Geoană, în ultimele două săptămâni merg la orice dezbatere cu dumneavoastră cu o singură condiţie, să vă lămuriţi clar, fiecare dintre voi, ce faceţi în turul doi. O să mergeţi sau nu o să mergeţi în turul doi la vot. O să votaţi cu Ciolacu sau o să votaţi cu Simion. Spuneţi românilor adevărul! Exprimaţi-vă poziţia să ştie toată ţara”, a adăugat liderul AUR.
Antena 3 a organizat recent o serie de dezbateri electorale cu principalii candidați la președinție, la care au fost chemați Elena Lasconi, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană.
Qatarul şi-a retras medierea dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas după luni de eforturi nereuşite de a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă o sursă diplomatică, conform AFP, scrie Agerpres. Qatarul a mai afirmat că biroul Hamas din Doha „nu mai are […]
ActualitateQatarul şi-a retras medierea dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas după luni de eforturi nereuşite de a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, a declarat sâmbătă o sursă diplomatică, conform AFP, scrie Agerpres.
Qatarul a mai afirmat că biroul Hamas din Doha „nu mai are motiv să existe”, a adăugat aceeaşi sursă, fără a spune în mod explicit dacă biroul va fi închis.
„Qatarezii i-au informat pe israelieni şi pe Hamas că, atâta timp cât cele două părţi refuză să negocieze un acord cu bună credinţă, nu vor putea continua să joace rolul de mediator. Ca urmare, biroul politic al Hamas (din Doha) nu mai are motiv să existe”, a spus sursa, vorbind sub protecţia anonimatului.
Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel.
De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat.
Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului.
Potrivit sursei diplomatice, Qatarul „a notificat deja ambele părţi, Israel şi Hamas, precum şi administraţia americană” despre decizia sa. „Qatarezii au spus clar administraţiei americane că vor fi gata să se angajeze din nou în mediere atunci când ambele părţi (…) vor demonstra o dorinţă sinceră de a reveni la masa negocierilor”, a adăugat sursa.
Emiratul Qatarului, un aliat al SUA bogat în gaze, găzduieşte biroul politic al Hamas de mai bine de un deceniu, iar în Qatar trăia fostul lider al mişcării palestiniene, Ismail Haniyeh, care a fost ucis pe 31 iulie într-un atac la Teheran pus pe seama Israelului.
Biroul Hamas din Qatar a fost „deschis în 2012 în coordonare cu guvernul SUA, în urma cererii acestuia de a avea un canal de comunicare” cu mişcarea, a declarat un oficial din Qatar la începutul războiului.
Biroul „a servit la medieri coordonate cu mai multe administraţii americane pentru a stabiliza situaţia din Gaza şi Israel”, a adăugat el.
Nu sexismul, și nici așa-zisul rasism sistemic l-au făcut pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale de anul acesta, ci propriile neajunsuri ale Kamalei Harris și strategia perdantă a democraților, susține un editorial publicat de site-ul MSNBC, cea mai mare televiziune progresistă din Statele Unite. […]
ActualitateNu sexismul, și nici așa-zisul rasism sistemic l-au făcut pe Donald Trump să câștige alegerile prezidențiale de anul acesta, ci propriile neajunsuri ale Kamalei Harris și strategia perdantă a democraților, susține un editorial publicat de site-ul MSNBC, cea mai mare televiziune progresistă din Statele Unite.
„Într-un concurs împotriva idealurilor înalte, cultura conservatoare a zburdat și fostul președinte Donald Trump se întoarce la putere pe un val de nemulțumiri față de stânga politică din America”, începe editorialul semnat de analistul politic Brendan Buck, publicat de MSNBC, după ce a devenit evident cum Kamala Harris a pierdut alegerile prezidențiale. Iar Partidul Democrat va pierde și controlul asupra Senatului.
Notând că multă lume a fost uimită de rezultat, întrebându-se cum s-au putut întâmpla acestea, editorialul subliniază că „semnele erau acolo de luni de zile”:
Deși sondajele de opinie arătau o cursă strânsă la nivel național, „ceva diferit se întâmpla sub suprafață: pentru prima oară în decenii, mai mulți americani se identificau drept republicani decât democrați”.
În pofida tuturor problemelor cu legea ale fostului și viitorului președinte republican, „americanii se identificau cu consecvență și în numere record cu partidul său”.
Avantajul de care s-au bucurat democrații de mult timp în ceea ce privește numărul alegătorilor înregistrați s-a erodat inclusiv în locuri ca Pennsylvania, cel mai disputat stat indecis la alegerile de anul acesta.
„Este greu de argumentat că Partidul Republican a devenit brusc mai atractiv”, scrie analistul. De fapt că ratele de favorabilitate au rămas relativ scăzute pentru ambele partide care formează duopolul politic american, precum și candidații lor. Altceva s-a întâmplat.
„Iar Trump nu a oferit țării un plan serios sau convingător pentru a rezolva problemele partidului său. În schimb, le-a oferit o șansă de a respinge virajul perceput către stânga progresistă și de a-și revendica din nou cultura conservatoare”, continuă argumentația.
Editorialul argumentează că vicepreședinta Kamala Harris a dus o campanie electorală tradițională, de manual chiar: ea s-a axat pe consolidarea sprijinului în rândul bazei electorale a democraților, încercând apoi să îi atragă de partea sa pe alegătorii independenți.
„Ea l-a doborât pe Trump în singura lor dezbatere. Și a virat către centrul de mult abandonat de Trump. Nu a fost suficient (…) Deși cu mult mai bună decât în timpul candidaturii ei de scurtă durată la președinție în 2019, Harris nu este un talent politic extraordinar”.
„Interviurile și momentele neregizate ale ei au lăsat de dorit. Și poate că alegătorii nu au crezut apelul ei către mijlocul politic după ani de zile în care a fost o progresistă asumată”, continuă analiza.
Trump, în schimb, nu a făcut niciun secret din pozițiile sale și a respins iar convențiile politicii americane, ceea ce l-a ajutat să strângă o coaliție majoritară „și să creeze una nouă prin apelul către noi votanți, adesea tineri și bărbați, care îl găsesc pe el distractiv și pe democrați plicticoși agasanți”.
Editorialul publicat de MSNBC nu îl menajează pe Trump, pe care îl descrie drept un „om plin al minciunilor”, care „a rămas fidel propriei sale identități” pe tot parcursul campaniei.
Autorul argumentează că „este important de avut în vedere că victoria lui Trump nu ar trebui privită ca o validare largă pentru el sau platforma sa”.
„Pentru Trump au votat milioane de alegători care nu îl plac în mod deosebit. Nu este niciun secret pentru mulți susținători ai lui Trump că acestuia îi lipsesc caracterul și disciplina pentru a fi președinte. Trump are desigur fanii lui care îl adoră, dar un vot pentru Trump a fost la fel de mult un mesaj de respingere a deplasării percepute către stânga de-a lungul instituțiilor americane – nu doar a politicii noastre, ci și a media, divertismentului și universităților”.
Articolul argumentează, de asemenea, că un vot pentru Trump nu a fost doar unul pentru securitatea graniței de Sud a SUA, ci și împotriva „multiculturalismului fără limite”.
„A fost un vot împotriva ocupării campusurilor universitare. A fost un vot împotriva a ceea ce ei văd drept băieți în sporturile pentru fete, indiferent cât de exagerat este subiectul. A fost un vot împotriva republicanilor anti-Trump, pe care ei îi văd ca făcând jocurile stângii”.
Editorialul publicat de MSNBC amintește că, drept răspuns la aceste tactici ale lui Trump, democrații l-au catalogat drept fascist și o amenințare la adresa democrației.
„Aproape deloc surprinzător, după aproape un deceniu de acuzații asemănătoare, retorica nu a reușit să îi convingă pe alegătorii ce puteau fi convinși. Avertismentele împotriva autoritarismului și vorbitul în favoarea democrației sunt nobile, dar ele nu au fost mesajul câștigător. Alegătorilor le pasă mai mult de cum planurile tale le vor îmbunătăți tangibil viețile”, se argumentează.
Oamenilor le pasă de asemenea de modul lor de viață, după cum Trump a înțeles.
„Democrații ar putea trece cu ușurință cu vederea lecțiile acestei înfrângeri, alegând să reacționeze împotriva alegătorilor lui Trump în loc să reflecteze serios asupra imaginii deteriorate a partidului. Dar asta ar însemna să rateze unde se află adevărata lor slăbiciune”, avertizează mesajul CNBC.
„Cu Trump sau fără Trump, Partidul Democrat suferă de o problemă care e mai presus de orice candidat, indiferent cine ar fi el. Cultura contează la fel de mult ca politicile, și ar fi înțelept de recunoscut asta acum, dacă ei speră să oprească fluxul de oameni care numesc Partidul Republican – chiar și această variantă a lui – acasă”.
Te-ar putea interesa și:
Omul de afaceri Ion Țiriac, un apropiat al Simonei Halep, a dezvăluit recent un dialog încins pe care l-a avut cu fosta lideră mondială. Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj de ITIA, pedeapsă redusă însă la 9 luni de către TAS. Conform […]
SportOmul de afaceri Ion Țiriac, un apropiat al Simonei Halep, a dezvăluit recent un dialog încins pe care l-a avut cu fosta lideră mondială.
Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj de ITIA, pedeapsă redusă însă la 9 luni de către TAS.
Conform presei sportive, Ion Țiriac a avertizat-o pe Simona Halep să se îndrepte împotriva echipei sale de atunci, condusă de Patrick Mouratoglou.
„Prima greșeală pe care a făcut-o, foarte, foarte mare, a fost și am rugat-o… Măi fato! Tu joci tenis și te antrenezi de-ți sar ochii… Ți-ai luat echipă”. Pe vremea asta se numește echipă, pe vremea noastră nu era nimeni. Eram singuri!.
„Ai luat-o de băut de undeva?”. „Nu!”. „Dacă ți-a dat echipa, atunci vorbiți cu echipa”. „Nuuu! De echipa mea nu se atinge nimeni”. „Stai, măi fato, stai, măi fato, că te face vinovată pe tine!”. „O să vedem noi….”, este dialogul dintre cei doi, dezvăluit de Ion Țiriac.
Totodată, până duminică este în vigoare si un cod galben de vânt valabil în Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei, acolo unde va avea viteze la rafalã de 50…65 km/h. În vigoare este și o informare meteorologică valabilă până mâine dimineață, conform căreia vântul […]
ActualitateTotodată, până duminică este în vigoare si un cod galben de vânt valabil în Dobrogea, sudul Moldovei, nord-estul şi estul Munteniei, acolo unde va avea viteze la rafalã de 50…65 km/h.
În vigoare este și o informare meteorologică valabilă până mâine dimineață, conform căreia vântul va avea intensificări în jumatatea de sud a Moldovei, Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze în general de 40…50 km/h. Aria precipitațiilor va fi în extindere și va cuprinde treptat sud-estul, sudul și local centrul țării. În zonele joase va ploua, iar izolat vor fi și ninsori și lapoviță.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1000 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor fi de 10…20 l/mp și izolat vor depăși 25…30 l/mp. Vremea se va răci semnificativ, mai ales în sud, în est și în centru și va deveni rece pentru această dată.
Elena Mateescu: „Primul cod galben ce vizează fenomene de iarnă”
„Primul cod galben ce vizează într-adevăr fenomene de iarnă de cod galben pentru această perioadă va intra în vigoare duminică dimineața la ora 6.00, până luni dimineața la ora 6.00. Vizează special zona de munte a județelor Parahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna.
La altitudine de peste 1000 de metri, ninsorile vor putea fi intense și viscolite pentru că vorbim și de viteze ale vântului de 45 de kilometri pe oră și se va depune și strat de zăpadă izolat de peste 10-20 de centimetri. De asemenea, vorbim și de o atenționare meteorologică de cod galben ce va intra în vigoare la ora 12 până luni dimineața la ora 10 pentru intensificări ale vântului special în Sudul Moldovei, partea de nord-est și est a Munteniei, acolo unde local și temporar vântul va avea viteze la rafală de 50-60 de kilometri pe oră. Iar o informare meteorologică de asemenea a intrat în vigoare de sâmbătă de la ora 12 până luni dimineață la ora 10 pentru că vorbim și de precipității moderate, cantitate care pot cumula valori de 10-20 de litri pe metru pătrat, izolat peste 25-30 de litri pe metru pătrat, în special în partea de sud-est și sud a țării și nu în ultimul rând și regimul de temperaturi care va caracteriza o vreme mai rece, în special în estul și sudul țării, acolo unde maximele la acest sfârșit de săptămână și chiar prima parte a săptămânii care va debuta nu vor mai depăși 7-9 grade celsius, inclusiv în Capitală o maximă destul de coborată pentru această perioadă, vorbim și în Capitală, de valori în jurul a 7 grade și minime destul de coborâte, posibil chiar negative în zona preorășenească”, a spus Elena Mateescu, directorul executiv al ANM, la Realitatea PLUS.
Alertă de la ANM. Meteorologii anunță ninsori abundente și viscol
Potrivit sondajului CURS, președintele PNL a ajuns la egalitate cu George Simion și se bat pentru locul din turul doi, în timp ce Ciolacu rămâne în continuare pe primul loc. De asemenea, datele arată că viitorul președinte al României ar trebui să fie educat și […]
ActualitatePotrivit sondajului CURS, președintele PNL a ajuns la egalitate cu George Simion și se bat pentru locul din turul doi, în timp ce Ciolacu rămâne în continuare pe primul loc.
De asemenea, datele arată că viitorul președinte al României ar trebui să fie educat și să aibă rezultate școlare bune.
Luna Nouă în Scorpion aduce abundență în viața a doi nativi din zodiac. Acești aua șansa să inițieze o gândire pozitivă și să atragă norocul în viața lor. Mercur intră în Săgetător și face din acest moment unul triumfător pentru semnele de foc, deoarece Mercur […]
ActualitateLuna Nouă în Scorpion aduce abundență în viața a doi nativi din zodiac. Acești aua șansa să inițieze o gândire pozitivă și să atragă norocul în viața lor. Mercur intră în Săgetător și face din acest moment unul triumfător pentru semnele de foc, deoarece Mercur le sporește energia intelectuală.
2 zodii atrag abundența pe tot parcursul lunii noiembrie 2024
Luna noiembrie este plină de momente astrologice importante. Venus în Capricorn va avea loc pe 11 noiembrie 2024 și le va oferi semnelor de pământ cadouri frumoase.
Horoscopul dragostei pentru luna noiembrie 2024. 4 zodii sunt favoritele astrelor
Totul se va întâmpla înainte ca Plută să părăsească semnele de pământ. Stațiile lui Saturn sunt direcționate pe 15 noiembrie și Luna Plină în Taur va avea loc în aceeași zi, oferind mai multă energie rațională.
Pe 19 noiembrie începe oficial un nou capitol pentru semnele fixe. Sezonul Săgetătorului va începe și e pe 21 noiembrie, iar Mercur retrograd va închide luna pe 25 noiembrie 2024.
Zodii afectate de sezonul Scorpionului. Descoperă dacă te numeri printre eleSăgetător
Noimebrie inițiază o schimbare în care Jupiter în Gemeni în casa relațiilor tale te ajută să strălucești în plan personal. Marte intră în Leu, iar acest lucru îți crește stima de sine. În timpul acestor tranzite esențiale, ești încurajată să acorzi prioritate educației.
Luna te face să te simți curioasă și te cheamă să te înconjori de oameni de la care vei avea ce să înveți. Prietenii, mentorii și profesorii servesc ca motivație pentru tine în această perioadă.
Cu Venus în zodia ta la începutul lunii, această energie te va face să te simți mai frumoasă în interior și în exterior. Venus, planeta iubirii, se va muta în Capricorn pe 11 noiembrie, aducând energie puternică în casa ta a doua a finanțelor.
Citește continuarea aici