Ca în fiecare an, în tradiţionalul său mesaj „Urbi et Orbi” (adresat oraşului Roma şi lumii) transmis în direct prin mondoviziune, liderul celor 1,4 miliarde de catolici a făcut un tur de orizont al principalelor conflicte şi focare de tensiuni în cele două emisfere, relatează AFP, citat de News.ro.

El a cerut ”să tacă armele în Ucraina martirizată” şi ”gesturi de dialog” în vederea unei ”păci drepte şi durabile”, după ce Rusia a lansat miercuri dimineaţa peste 70 de rachete împotriva reţelei energetice ucrainene în ziua Crăciunului.

O ”SITUAŢIE UMANITARĂ DEZASTRUOASĂ”

În faţa câtorva mii de credincioşi, reuniţi în Piaţa Sfântul Petru, la Vatican, Papa în vârstă de 88 de ani, cu o voce gâfâită, a denunţat din nou ”situaţia umanitară dezastruoasă” din Fâşia Gaza şi şi-a reiterat apelul la o încetare a focului şi la eliberarea ostaticilor israelieni de către Hamas.

Marţi seara, în slujba de Crăciun, el a denunţat ”copiii mitraliaţi”, ”bombele împotriva şcolilor sau spitalelor”, referindu-se la atacurile israeliene din Fâşia Gaza, cărora le-a denunţat săptămâna aceasta ”cruzimea”, declaraţii împotriva cărora diplomaţia israeliană a protestat.

Iezuitul argentinian a cerut facilitarea ajutorului umanitar în Sudan, deavstat de 20 de luni de război, în care foametea, care afectează milioane de deplasaţi, riscă să se extindă, avertizează ONU.

În Războiul din Sudan au fost ucise zeci de mii de oameni, iar 12 milioane de sudanezi au fost dezrădăcinaţi în cea mai mare criză a deplasaţilor din lume denunţă ONU.

PESTE 18 ŢĂRI CITATE

De la Myanmar la Haiti, trecând prin Mali, Venezuela sau Cipru, Papa Francisc a citat 18 ţări şi a insistat asupra Orientului Mijlociu ”sfâşiat de conflicte”.

Episcopul Romei s-a declarat ”apropiat de comunitatea creştină din Liban” şi de ”cea din Siria în această perioadă atât de delicată”, marcată de o nouă putere islamistă, în care creştinii se tem cu privire la viitorul lor.

Cu privire la Africa, el s-a rugat pentru ”familiile miilor de copii care mor de o epidemie de rujeolă în Republica Democratică Congo (RDC)” şi pentru locuitorii din ”Burkina Faso, Mali, Niger şi Mozambic”.

”Criza umanitară care-o loveşte este cauzată în principal de conflictele armate şi flagelul terorismului”, a deplâns Papa.

”Ea este agravtă de efectele devastatoare ale modificărilor climatice care antrenează pierderi de vieţi omeneşti şi deplasează milioane de persoane”, a adăugat el.

”SPARGEREA ZIDURILOR”

Francisc şi-a evocat continentul american natal şi le-a cerut liderilor să depună eforturi ”să construiască şi să redescopere demnitatea fiecărei persoane, dincolo de clivajele politice”.

Fără să citeze Statele Unite, unde preşedintele ales Donald Trump ameninţă să expulzeze milioane de migranţi, Francisc a cerut să se ”spargă toate zidurile separării: zidurile ideologice, care marchează atât de adesea viaţa politică, şi zidurile fizice”.

Jorge Bergoglio şi-a reiterat apelul la anularea datoriilor celor mai sărace ţări, cu ocazia Jubileului 2025, pe care l-a lansat marţi seara, ”Anul Sfânt” al Biserii Catolice, organizat o dată la un sfert de secol, în cadrul căruia sunt aşteptaţi peste 30 de milioane de pelerini la Roma.