Deși aflat dincolo de zona incursiunii ucraineni, locuitorii orașului Kursk sunt îngrijorați de luptele care se desfășoară în regiune aflată la graniță, iar autoritățile locale au început să ia măsuri de protejare a populației, relatează Reuters și publicația rusă Kommersant.

Guvernatorul regional din Kursk, Alexei Smirnov, a publicat o imagine pe Telegram cu un adăpos de beton care a fost instalat în orașul Kursk, capitala regiunii cu același nume.

El a subliniat că oficialii locali instalează astfel de adăposturi în zonele aglomerate, inclusiv în 60 de stații de autobuz. Orașul Kursk are o populație de peste 400.000 de locuitori.

„La instrucțiunile mele, administrația orașului Kusrsk a identificat punctele cheie pentru inslatarea acestor adăposturi modulare de beton – în zonele aglomerate”, a scris Smirnov pe Telegram.

Adăposturi, în localitatea care găzduiește centrala nucleară

Adăposturi similare cu cele din orașul Kursk vor fi instalate și în alte două localități din regiunea Kursk: Zheleznogorsk și Kurchatov.

În Zheleznogorsk, au fost stabilite locațiile în care vor fi instalate 10 adăposturi, în timp ce în Kurchatov, localitate care găzduiește centrala nucleară Kursk, urmează să fie identificate de către autorități. Autoritățile ruse au acuzat Ucraina că intenționează să atace centrala nucleară, lucru negat de către Kiev. Șeful Agenției pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, urmează să viziteze centrala la finalul lunii august.

Este pentru prima dată de la începutul războiului, când Rusia ia decizia de a instala adăposturi de beton în orașe. În cei doi ani și jumătate de război, au existat numeroase atacuri transfrontaliere, dar operațiunea surpriză a trupelor ucrainene în regiunea Kursk reprezintă cea mai mare dificultate cu care se confruntă Moscova pe propriul teritoriu.

Pe 6 august, trupele ucrainene au declanșat operațiunea surpriză și au reușit rapid să avanseze zeci de kilometri pe teritoriul rus. Ei au cucerit localitatea Sudja, punct important pe harta tranzitului de gaz rusesc spre Europa.

Guvernatorul Smirnov a transmis că 28 de localități din Kursk se află sub control ucrainean, în timp ce armata ucraineană a precizat că a obținut controlul pe o adâncime de 12 km și o lățime de 40 de km din regiune.

citeste mai mult …