„Din păcate, avem 207.722 de pacienţi cu cancer şi tot din păcate avem 2.700 de copii şi vorbesc de copii minori care suferă de aceste afecţiuni oncologice, ceea ce este dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”, a spus Herdea.

Întrebată în ce situaţie este CNAS cu plata concediilor medicale, Herdea a răspuns ca acestea se vor plăti eşalonat.

„Concediile medicale se vor plăti eşalonat pentru că nu se pot face altfel. Plătim un procent în fiecare lună pentru a putea eşalona pe parcursul întregului an, de comun acord cu Ministerul de Finanţe”, a susţinut preşedintele CNAS.

Potrivit acesteia, evaluarea făcută la nivelul cabinetelor medicilor de familie se află la final şi s-au constatat „sub 1% derapaje”.

Herdea a spus ca verificarea medicilor de familie s-a făcut eşantionat.

Herdea a anunţat ca la nivelul CNAS, începând cu 1 martie, se va derula o campanie de comunicare către pacienţi în aşa fel încât fiecare sa înţeleagă ca o persoană asigurată are „drepturi şi obligaţii”.

„Dreptul la serviciu medical înseamnă şi obligaţie de a trece pe la medicul tău de familie în aşa fel încât sa poţi să îl ajuţi. Asta se face în toate ţările civilizate şi cred ca modelul vest european este de preluat şi la noi”, a susţinut preşedintele CNAS.