Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a precizat că circa 9.500 de ucraineni au intrat ilegal în România în primele opt luni ale anului, numărul fiind în creștere după reducerea vârstei de înrolare în armata ucraineană.
„Din cauza contextului din țara vecină și a schimbării legislației privind vârsta de înrolare în armată, se remarcă şi creșterea considerabilă a numărului cetăţenilor ucraineni care au încercat să intre ilegal în România (aproximativ 9.500), deveniţi ulterior solicitanţi de protecţie temporară sau azil în ţara noastră”, se spune într-un comunicat al IGPF, în care este prezentată activitatea Poliției de Frontieră în primele opt luni ale anului 2024.
Numărul ucrainenilor care au intrat fraudulos în România de teama înrolării în armată depășește cu mult numărul celorlalți străini care au vrut să intre sau să iasă ilegal din țara noastră.
„Poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 2.837 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, din care 980 pe sensul de intrare în ţară şi 1.857 pe sensul de ieşire din ţară”, precizează IGPF.
În ce privește alte fapte ilegale comise la frontieră, IGPF a raportat confiscarea a 1.750.000 pachete ţigări în valoare de peste 35.200.000 lei, peste 6,3 tone tutun şi o tonă tutun pentru narghilea.
De asemenea, la graniță au fost confiscate următoarele cantități de droguri: 245 kg canabis, 40 kg amfetamină, 1 kg de cocaina, 29 kg precursori, 600.000 de bucăți de produse psihotrope și 1.180 bucăti alte stupefiante.
IGPF anunță și identificarea a 222 de autovehicule care erau semnalate ca fiind furate în diverse ţări ale Uniunii Europene (179 autoturisme, 14 camioane, 20 microbuze, 4 motociclete şi 5 remorci). „Persoanele implicate în această activitate ilicită sunt cetăţeni bulgari, croați, greci, moldoveni, sârbi, polonezi, români, turci, unguri şi ucraineni”, mai transmite Poliția de Frontieră.
Numărul total al faptelor ilegale este de 26.800, dintre care peste 11.700 infracţiuni şi 15.100 contravenţii, săvârșite atât de cetăţeni români, cât şi străini. „Au fost sancționate contravențional peste 15.000 persoane, valoarea amenzilor fiind de 11.500.000 lei. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate la frontiera cu Republica Moldova (62% din numărul total)”, spune sursa citată.