Bulgaria va investiga o companie locală pentru a vedea dacă aceasta a avut legături cu vânzarea pagerelor care au decimat gruparea libaneză Hezbollah după ce au explodat simultan marțea aceasta, a anunțat agenția de securitate de la Sofia, citată de Reuters.
DANS, agenția de securitate a statului bulgar, a precizat într-un comunicat remis presei joi că lucrează alături de ministerul de interne pentru a investiga o companie înregistrată în Bulgaria, fără însă să o numească.
Însă mass-media bulgară transmite că Norta Global Ltd, o companie înregistrată la Sofia, a facilitat vânzarea pagerelor care au explodat marți în mai multe zone din Liban, provocând moartea a 11 persoane și rănind alte 4.000.
Imaginile cu rămășițele pagerelor sugerează că acestea au fost produse de compania Taiwan Gold Apollo. Însă compania din Taiwan a negat miercuri orice legătură cu incidentul, afirmând că pagerele care au ajuns la militanții Hezbollah au fost produse de BAC Consulting, o firmă de la Budapesta.
Gold Apollo a declarat că a acordat licența mărcii sale către compania ungară și nu a fost implicată în producția dispozitivelor.
Însă guvernul ungar a declarat miercuri că pagerele în cauză nu s-au aflat niciodată în Ungaria.
Ungaria neagă vehement că pagerele primite de Hezbollah au fost produse pe teritoriul său
„Autoritățile ungare au stabilit că societatea în cauză este o societate comercială-intermediară, care nu are niciun loc de producție sau alt loc de operare în Ungaria”, a afirmat, într-un mesaj publicat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al guvernului condus de Viktor Orban, Zoltan Kovacs.
„Are un singur șef de operațiuni în Ungaria pe adresa sa declarată, iar dispozitivele la care se face referire nu au fost niciodată în Ungaria”, a precizat Kovacs.
Site-ul ungar de știri Telex a transmis la rândul său că vânzarea pagerelor a fost facilitată de fapt de compania bulgară Norta.
Cu toate acestea, agenția de securitate a Bulgariei a declarat joi că nu a detectat livrări ale pagerelor în cauză pe teritoriul țării.
Operațiune pregătită de Mossad
Reuters, The New York Times, CNN și alte publicații occidentale au transmis săptămâna aceasta în baza informațiilor obținute sub protecția confidențialității că Agenţia israeliană de spionaj Mossad ar fi plantat explozibili în interiorul a 5.000 de pagere importate de gruparea libaneză Hezbollah cu câteva luni înainte de exploziile de marţi și că operațiunea a fost desfășurată în coordonare cu armata israeliană.
„Mossadul a introdus o cartelă în interiorul aparatului cu material exploziv recepţionând un cod. Aceasta este foarte greu de detectat indiferent de mijloace. Indiferent de dispozitiv sau scanner”, a declarat pentru Reuters o sursă din securitatea libaneză, aceasta afirmând că pagerele au explodat atunci când le-a fost trimis un mesaj codificat, activând simultan explozibilii.
O altă sursă din serviciul de securitate al Libanului a declarat pentru Reuters că până la trei grame de explozibil au fost ascunse în noile pagere şi au fost „nedetectate” atât de mult timp.
Atacul a şocat Hezbollah, ai cărui numeroşi luptători – la fel ca alte persoane – au fost mutilaţi, grav răniţi şi spitalizaţi sau chiar au decedat.
Atacul a afectat puternic Hezbollah
Un oficial al Hezbollah a declarat, sub rezerva anonimatului, că exploziile au reprezentat „cea mai mare breşă de securitate” în cadrul grupării de la izbucnirea conflictului în Fâşia Gaza între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, aliat al Hezbollah, pe 7 octombrie anul trecut.
„Este fără doar şi poate cel mai mare eşec de contrainformaţii pe care Hezbollah l-a avut în ultimele decenii”, susţine la rândul său Jonathan Panikoff, fost responsabil de informaţii al guvernului SUA pentru Orientul Mijlociu.
Hezbollah întocmise în februarie un plan de război care urmărea să elimine lacunele din infrastructura de informaţii a grupării, după ce aproape 170 de combatanţi ai săi fuseseră ucişi în lovituri israeliene ţintite asupra Libanului, inclusiv un comandant de rang înalt şi un oficial de top al Hamas la Beirut.
Într-un discurs televizat la 13 februarie, secretarul general al grupării, Hassan Nasrallah, i-a avertizat pe susţinătorii săi că telefoanele lor sunt mai periculoase decât spionii israelieni, spunându-le că ar trebui să le spargă, să le îngroape sau să le închidă într-o cutie de fier.
În loc, gruparea a ales să distribuie pagere membrilor Hezbollah din diferitele ramuri – de la luptători la medici care lucrează în serviciile sale de asistenţă.