Autorităţile din judeţul Sibiu au declanşat, vineri seară, Planul Roşu de Intervenţie, după ce mai mulţi copii din Bucureşti şi Mehedinţi, care sunt în tabără, prezintă simptome de enterocolită la un hotel din Păltiniş. În unitate sunt cazaţi 147 de copii, fiind evaluaţi de echipele medicale. Aproximativ zece copii prezintă probleme, informează News.ro.

„În această seară la ora 22:19 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 care solicită intervenţia ISU Sibiu la o unitate turistică (hotel) din staţiunea Păltinis, întrucât mai mulţi minori acuză stări de rău si simptome de enterocolită”, a transmis, vineri seară, ISU Sibiu.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de prim ajutor.

Surse medicale au declarat că sunt copii din Bucureşti şi Mehedinţi, care sunt în tabără. Copiii au până în 14 ani.

La ora transmiterii acestei ştiri sunt evaluaţi aproximativ zece copii, la faţa locului fiind mai multe echipaje medicale.

”Din informaţiile primite la acest moment, 147 de copii ar fi la cazaţi la unitatea turistică. Aceştia sunt evaluaţi de către echipajele medicale alocate la caz”, a transmis ISU Sibiu.

citeste mai mult …