„Urmare a vizitei de urgență, efectuată în data de 19 septembrie, la Planșeul Unirii, în prezența primarului Sectorului 4 al Municipiului București, Daniel Băluță, a reprezentanților entităților publice implicate în lucrările de refacere a Planșeului Unirii, precum și a experților Universității Tehnice de Construcții București, Prefectul Municipiului București a convocat pentru miercuri, 25 septembrie, ora 14:00, membrii comitetului, în ședință.

Unul dintre cele două puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii face referire la starea tehnică în care se află Planșeul Unirii, încadrat, în urma expertizelor efectuate în anul 2022, în starea tehnică IV – nesatisfăcător. Mai mult, potrivit celui mai recent punct de vedere al experților, întocmit în luna august a acestui an, degradările planșeului s-au accentuat semnificativ, putând duce la cedarea sub trafic a unor elemente de structură și, implicit, la ruperea plăcii de beton, cel puțin în anumite zone, cu consecințe foarte grave asupra siguranței circulației rutiere și/sau pietonale.

Planșeul de la Piața Unirii intră în proces de consolidare. Daniel Băluță: Soluția este înlocuirea totală a structurii – VIDEO

Recomandate de către experți pentru a fi demarate în regim de urgență, lucrările de refacere a Planșeului Unirii vor putea începe după obținerea autorizației de construire, ce urmează a fi eliberată de către Primăria Municipiului București,” informează Primăria Sectorului 4.