„Am intrat într-un cadru de dialog (…), sunt 22 de puncte, dar fiecare punct are mai multe subpuncte. Aceste revendicări au fost prezentate primului-ministru al României, s-a stabilit un program de lucru pentru analiza acestora şi pentru soluţionarea lor, dar trebuie să înţelegem următorul lucru – ele sunt solicitări complexe. Nu sunt măsuri care se pot rezolva de la o zi la alta, pentru că ţin de atribuţiile şi de responsabilitatea mai multor instituţii ale statului”, a declarat Rareş Hopincă, vineri.