Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Valeria Herdea, a revenit marți cu precizări după ce luni, declaraţiile sale pe tema vaccinării au provocat o serie de controverse. Valeria Herdea a declarat, marți, pentru News.ro, că „singurul lucru obligatoriu este doar informarea pacienţilor, iar acest lucru este valabil şi pentru vaccinare”. Declarația vine la o zi după ce Herdea spusese, într-o conferință pe teme de sănătate, că „vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională”.

„Pentru că declaraţia mea de ieri a fost interpretată eronat, precizez un lucru esenţial: singurul lucru obligatoriu este doar informarea pacienţilor. Aşadar, acest lucru este valabil şi pentru vaccinare. Este obligatoriu ca pacienţii să aibă toate informaţiile de la medicii de familie, indiferent dacă vorbim de beneficii sau riscuri. Comunicarea medic-pacient nu este facultativă, acesta este mesajul pe care am intenţionat să îl transmit”, a afirmat marți Valeria Herdea, pentru News.ro.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spusese luni, la o conferinţă pe teme de sănătate, că „vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională”, ceea ce a provocat unele reacţii vehemente pe reţelele sociale. Reprezentanţi ai AUR i-au cerut demisia, apreciind că „vaccinarea obligatorie nu este o soluţie” şi invocând experienţa din pandemie.

România nu are, în acest moment, o lege a vaccinării obligatorii.

citeste mai mult …