Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a afrimat, într-o postare pe Facebook, că atacurile liderilor PSD la adresa liiberalilor din timpul Congresului de sâmbătă sunt provocate de frica unui eșec la alegerile prezidențiale. Liberalul justifică totodată guvernarea comună cu PSD prin faptul că altfel, social-democrații ar fi sabotat susținerea pentru Ucraina.

„Atacurile socialiștilor la adresa PNL au două explicații: frica și lașitatea. Doar PNL și Nicolae Ciucă pot bloca acapararea totală a statului român de către urmașii lui Ion Iliescu, Adrian Năstase și Liviu Dragnea. Este cât se poate de clar. PSD se teme de PNL, este obsedat de PNL, este speriat de PNL”, a scris liberalul.

Ucraina, scuza invocată pentru guvernarea comună

Totodată, atacurile la adresa liberalilor ar fi o tactică menită să abată atenția de la scandalurile care afectează guvernul Ciolacu în această perioadă, scandaluri care îi au ca protagoniști pe miniștri PSD.

„Ordinul de zi pe unitate este Atacați – Atacați – Atacați, pentru a deturna discuția de la scandalul recalculării, de la scandalul Pantelimon, de la criza acută de medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului, de la listele de așteptare de 2 ani pentru proteze fără de care oamenii suportă dureri cumplite de șold și genunchi, de la faptul că pentru un C.T. banal trebuie să aștepți cu lunile”, se spune în postarea lui Rareș Bogdan.

Acesta justifică guvernarea comună PNL-PSD de până acum prin faptul că a fost necesară cooptarea social-democraților pentru ca aceștia să nu blocheze ajutorarea Ucrainei.

„Da, am fost nevoiți să înghițim o meduză și să guvernăm împreună, pentru că odată cu războiul din Ucraina, Uniunea Europeană și NATO aveau nevoie de o graniță care să garanteze securitatea Europei. Ar fi fost un dezastru ca, în timp ce PNL susținea Ucraina, hoarda socialiștilor români să încerce blocarea ajutoarelor îndreptate către țara aflată în război. O știu toți: și politicienii, și ziariștii onești. Ar fi căzut Ucraina, la micul dejun era mâncată Moldova și urma presiunea pe România, Polonia și Țările Baltice”, argumentează Rareș Bogdan.

Amintim că guvernul PNL-PSD s-a constituit în noiembrie 2021, iar războiul ruso-ucrainean a început în februarie 2022.

„Îmbrățișarea ucigață a ținut prea mult”

„Mereu au fost tovarăși reșapați, mereu au minerizat România și le-a fost dragă puterea precum ursului mierea, mereu au fost contra Bunului Dumnezeu, făcându-și cruci kilometrice, strict pentru show. Dar știți ceva? Dacă aceste personaje ne înjură, ne arată cu degetul, scuipă venin spre noi, înseamnă că noi, PNL, suntem pe drumul cel bun!”, și-a continuat prim-vicepreședintele PNL diatriba împotriva celor de la PSD.

„Îmbrățișarea ucigașă a ținut prea mult și a amorțit parțial anticorpii activați în Piața Universității, în timpul protestelor pentru Roșia Montana, a celor împotriva mizerabilei OUG 13 și a siluirii democrației pe 10 august 2018. Pentru mine este evident că PSD se pregătește de guvernare cu AUR. Extremiștii nu au existat în discursurile urii rostite de tribuna Congresului PSD. Vedeți, dar, că era obligatoriu ca PNL și PSD să guverneze, pentru că dacă nu o făceau, dacă nu asigurau stabilitatea frontierei estice a UE și NATO, PSD ar fi fost un AUR mai bogat, mai deșănțat, mai flămând”, a mai scris Rareș Bogdan.

Congresul PSD de sâmbătă, la care Marcel Ciolacu a fost reales președinte al partidului și desemnat candidat la alegerile prezidențiale, a fost marcat de atacuri la adresa aliaților de la guvernare, liberalii.

Tirul PSD, declanșat de Sorin Grindeanu

Unul dintre cele mai dure discursuri l-a avut Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD. „Să aducem pe pământ armatele de ostași galbeni”, a spus el, referindu-se la liberali și la simbolistica promovării cărții lui Nicolae Ciucă: ”Un ostaș în slujba țării”.

Liberalii care trebuie aduși, conform opiniei social-democratului, cu picioarele pe pământ. De ce? Pentru că ”se pretind un fel de roi de albine, care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora. Cel mai bine se pricep să fure munca altora. Sunt de fapt niște viespi care-și fac cuibul în casele altora”.

”Așa ziși ostași care vor să ne facă să credem că sunt providențiali, apostolici și scriitori de succes. În realitate, sunt niște impostori, specialiști în politici parazitare”

”Ca orice parazit, încearcă să-și ucidă gazda care i-a ținut în viață. Ei vor să găsească prin tumbe politice un alt organism pe care să îl paraziteze. Le transmit că saltul lor poate fi și în gol”, a mai spus Grindeanu despre partenerii de guvernare.

citeste mai mult …