Ucraina a lansat atacuri susținute cu drone care au vizat centrale electrice și rafinării din regiunile învecinate Moscova și Tver, au transmis duminică oficiali ruși. Zeci de drone au fost distruse și în alte părți ale țării, relatează Reuters.
Un incendiu provocat de atacul nocturn cu drone asupra rafinăriei petroliere din Moscova a fost lichidat, a anunțat duminică agenția de presă de stat TASS, citând serviciile de urgență.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că resturi de la mai multe drone lansate de Ucraina au căzut pe rafinăria din Moscova, provocând un incendiu într-o „cameră tehnică separată” a uzinei.
Comandantul suprem al Ucrainei, Oleksandr Sîrski, a declarat duminică că situația în direcția principalului atac rusesc „este dificilă”, dar au fost luate toate deciziile necesare.
„Situația este dificilă în direcția atacului principal al inamicului. Dar toate deciziile necesare la toate nivelurile sunt luate fără întârziere”, a scris Sîrski pe Telegram.
Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat că demiterea comandantului Forțelor Aeriene Ucrainene, Mikola Oleșchuk, nu are legătură cu prăbușirea avionului F-16, potrivit unui interviu acordat CNN.
„Aș spune probabil că este o rotație. Acestea sunt două probleme separate (nr. demiterea și pierderea avionului F-16. În acest stadiu, nu le-aș lega”, a spus Umerov.
Ucraina a lansat atacuri susținute cu drone care au vizat centrale electrice și rafinării din regiunile învecinate Moscova și Tver, au transmis duminică oficiali ruși. Zeci de drone au fost distruse și în alte părți ale țării, relatează Reuters.
Canalul de Telegram „Baza”, apropiat de serviciile de securitate ale Rusiei, a anunțat că s-au auzit explozii puternice în apropierea centralei electrice Konakovo din regiunea Tver, unul dintre cei mai mari producători de energie din centrul Rusiei.
Guvernatorul din Tver, Igor Rudenia, a declarat că cinci drone au fost distruse deasupra regiunii sale, la nord-vest de capitală. El nu a menționat eventualele pagube.
O dronă lansată de Ucraina a fost distrusă în apropierea rafinăriei de petrol din Moscova, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Nu au existat daune sau amenințări la adresa procesului de producție al rafinăriei, a spus el.
Rafinăria, deținută de Gazprom Neft, ramura petrolieră a gigantului rus Gazprom, se află în sud-estul Moscovei, potrivit informațiilor de pe site-ul Gazprom Neft.
Ucraina a încercat, de asemenea, să lovească centrala electrică Kashira din regiunea Moscovei cu trei drone, a declarat pe Telegram Mihail Shuvalov, șeful districtului orașului Kashira. Nu au existat incendii, pagube sau victime în urma atacului, a spus el.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Peste 66.000 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina, potrivit unui raport publicat de Mediazona, o instituție de presă independentă din Rusia, pe 30 august.
- Rusia susține că a preluat controlul asupra așezării Kirove din regiunea Donețk din estul Ucrainei
- Elicopter cu 22 pe persoane la bord, dispărut în Rusia
- Prima reacție a șefului forțelor aeriene ucrainene, după ce a fost demis de Zelenski
- Nemulțumirea societății față de președintele Vladimir Putin a crescut în Rusia de la începutul incursiunii Ucrainei în regiunea Kursk
- Rusia a intensificat folosirea armelor chimice pe front de la începutul anului
Evenimentele de sâmbătă, ziua 920 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro