Anul trecut numărul românilor care au părăsit definitiv România a constituit un record al ultimilor 30 de ani, arată datele INS. Vineri, Statistica a publicat datele privind populația, subliniind că doar datorită imigranților veniți în România populația țării a crescut, în condițiile unui declin demografic și a migrației externe consistente.
În ultimii 30 de ani România a pierdut prin migrația externă echivalentul celui mai populat județ al țării- Iași (circa 700.000 de locuitori).
Mai jos, graficul județelor din care s-a plecat definitiv în 2023. Ordinea județelor din grafic corespunde cu numărul persoanelor plecate definitiv.
Dacă ne uităm la grupele de vârstă la care se emigrează definitiv, vom vedea că, din nefericire, cei mai mulți sunt tineri din grupa de vârstă 15-19 ani, urmați de grupele 35-39 de ani și 40-44 de ani, adică populație aptă de muncă, aproape de apogeul vieții profesionale.
Aceștia sunt doar emigranții definitiv, pe lângă aceștia existând și cei temporari, care pleacă ori la studii ori la muncă dar care se întorc în țară.
Există, cum spuneam și români care pleacă la studii în afară. Potrivit UNESCO, aceștia sunt de peste 15.000 și studiază cei mai mulți în UK (aproape 10.000), SUA (alți 4903), Olanda (circa 2800), Germania (2500), Franța (2439), Ungaria (2200), Danemarca (1724), Spania (1425), Italia (1400), Austria (1120), Elveția (428), Belgia (381), Suedia (219), Lituania (206), Grecia (197), Turcia (151), Finlanda (119), Canada (circa 100). România are sub 100 de studenți și în fiecare din țările: Irlanda, Cehia, Australia, Norvegia, Portugalia, Japonia, Polonia, Luxemburg, Coreea de Sud, Croația, Malaezia, Bulgaria, Malta, Cipru, Brazilia, Argentina, Serbia, Estonia, Quatar, Islanda, Ecuador, Slovenia, Monaco și India.
Un studiu complex al OECD dedicat emigranților români și realizat în anul pre-pandemic analizează și migrația românilor care pleacă prin prisma calificărilor de care aceștia dispun. Eterogenitatea este foarte mare: în țări precum Regatul Unit și Austria, aproximativ unul din cinci români lucrează în locuri de muncă înalt calificate. În schimb, în Spania și Italia, doar 5% dintre emigranții români dețin ocupații cu înaltă calificare.
Emigranții români sunt în general supracalificați pentru joburile pe care le ocupă
În țările OCDE, un bărbat român din 5 lucrează în ocupații elementare, comparativ cu o femeie din 3. Femeile sunt, de asemenea, supra-reprezentate în rândul celor care și-au găsit job în vânzări (30% față de 10% dintre bărbați) și în rândul tehnicienilor și profesioniștilor (10% față de 6% dintre bărbați). Doar 4% dintre femei lucrează în comerț, în vreme ce bărbații sunt mult mai numeroși.
O altă ocupație tipic masculină este cea a operatorilor și asamblatorilor de instalații și mașini, unde ponderea bărbaților este de patru ori mai mare decât a femeilor. Cu toate acestea, situația la nivel de țară este mixtă. În Spania, româncele au șanse de două ori mai mari decât bărbații să lucreze în ocupații slab calificate, spre deosebire de Germania și Regatul Unit, unde femeile care ocupă joburi cu calificare redusă sunt de 10 ori mai puține. Ponderea femeilor care ocupă locuri de muncă slab calificate este cea mai scăzută în Canada (3%).
Bărbații români tind să fie supra-reprezentați în comparație cu femeile și în funcții de conducere, în special în Regatul Unit, Germania și Canada, cu excepția remarcabilă a Franței, unde femeile românce au șanse aproape de două ori mai mari decât bărbații să fie manageri. Profesiile agricole calificate nu reprezintă ocupația principală a românilor, indiferent de sexul lor, deși angajează peste 4% dintre bărbații emigranți în Spania, Italia și Franța.
De asemenea, ratele de supra-calificare sunt mai mari pentru emigranții români decât pentru emigranții veniți din alte state, mai arată datele OECD. Supra-calificarea are loc atunci când nivelul de educație al unei persoane este mai mare decât competențele solicitate pentru jobul pe care îl ocupă.
În rândul imigranților, rata de supra-calificare devine un indicator al gradului de transferabilitate a capitalului uman între țări, deoarece calificările și competențele lingvistice dobândite în țara de origine nu sunt întotdeauna ușor transferabile în țara gazdă. Indiferent de sex, românii cu studii superioare au o probabilitate de 50% de a lucra în ocupații cu calificare redusă. Ponderea este de doar 26% pentru migranții similari născuți în țările vecine.
Cu toate acestea, ceea ce este și mai remarcabil este faptul că supra-calificarea a crescut în ultimii 20 de ani cu 16% în cazul românilor, în timp ce pentru emigranții din țările vecine, aceasta a înregistrat o reducere cu 7%. Aceste rezultate ar putea reflecta cunoștințele relativ scăzute ale românilor asupra limbii vorbite în țara gazdă, accesul limitat la rețelele profesionale sau recunoașterea formală dificilă a competențelor dobândite în străinătate, pentru a cita doar câțiva dintre multitudinea de factori care influențează angajarea.
O mare parte a emigranților români se simt sub-utilizați la job, percepția lor fiind că potențialul lor nu este exploatat la maxim în țările în care emigrează
Întrebați dacă simt că au aptitudinile necesare pentru a face față unor sarcini mai solicitante decât cele necesare pentru a-și îndeplini actualul loc de muncă, aproape nouă din zece emigranți români sunt de acord, comparativ cu 81% dintre muncitorii nativi.
Subutilizarea percepută de sine a competențelor și nepotrivirea competențelor sunt importante pentru integrarea adecvată a migranților, deoarece afectează veniturile lucrătorilor și satisfacția în muncă, amintesc autorii studiului.
În Italia și Spania segmente mari ale populației emigrante românești lucrează în agricultură – 9% și respectiv 12% și în activități casnice – 15% și 12%. În Belgia și în Regatul Unit, în schimb, aproximativ 23%, respectiv 11% dintre români lucrează în activități administrative și de servicii de asistență. Muncitorii români sunt importanți în industria prelucrătoare din Germania și Austria, în timp ce în Canada oferă – mai mult decât în orice altă țară – o contribuție semnificativă la sistemul educațional.
