Radu Jude, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români în străinătate, a anunțat că va face un film „Dracula”, afirmând că „Hollywood nu ar trebui lăsat să domine Dracula al nostru”, relatează Deadline.

„Eu sunt din România. Tatăl meu este chiar din Transilvania. Este timpul ca cineva din România să facă un film Dracula. Doar Hollywood a făcut-o de 1.000 de ori”, a declarat Jude în comentarii făcute la finalul unei sesiuni „masterclass” pe care a prezidat-o la Festivalul de Film de la Locarno.

„Nu ar trebui să lăsăm Hollywood să domine Dracula al nostru”, a subliniat el, potrivit Deadline, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de știri de la Hollywood.

Știrea a fost preluată și de The Hollywood Reporter, care amintește că regizorul român în vârstă de 47 de ani a menționat anterior că are în vedere realizarea unui film Dracula, dar că inițial afirmase că nu va fi tocmai despre celebra poveste a lui Bram Stoker.

„Pregătesc… un film Dracula. Nu este cu adevărat Dracula ci ceva apropiat. Se numește Dracula Park. Neil Young mi-a spus că ar trebui să îl numesc Park Dracula. Dar cred că Dracula Park sună mai bine. Vreau ca filmul să fie ca un parc de distracții”, a declarat Jude într-un interviu acordat pentru platforma de streaming Mubi în octombrie 2023.

Din noile sale comentarii nu este întru totul clar dacă el s-a răzgândit și va face un lungmetraj bazat pe romanul scriitorului britanic sau dacă acesta ar urma să fie despre controversatul proiect eșuat Dracula Park promovat de fostul ministru român al turismului Dan Matei Agathon.

Radu Jude, atac la Centrul Național al Cinematografiei

În noile comentarii făcute la Locarno el a numit-o o „idioată” pe Anca Mitran, directoarea Centrului Național al Cinematografiei, după ce a fost întrebat despre dificultățile de a obține finanțare din partea autorităților statului român pentru proiecte experimentale sau neconvenționale.

„Ei (n.r. cei de la Centrul Național al Cinematografiei) vor compara filmele terminate cu scenariul pe care l-a depus un cineast și dacă există orice schimbări ei își vor cere banii înapoi”, a explicat el. Jude s-a numărat printre cineaștii români care au cerut în 2022 demisia Ancăi Mitran din fruntea centrului, acuzând mai multe nereguli, după cum relata la momentul respectiv site-ul Cultura la dubă.

Radu Jude s-a întors anul acesta la Festivalul de Film de la Locarno după ce în 2023 a câștigat aici Leopardul de Argint, premiul special al juriului, pentru filmul său „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. Filmul lui Jude a fost și nominalizarea României pentru ultima ediție a Premiilor Oscar.

Filmografia impresionantă a regizorului român

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie.

Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, scţiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”.

Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiţie cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În acelaşi an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia.

La ediţia din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiţia de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă. Cel mai recent scurtmetraj al său, „Potemkiniştii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs şi a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaţionale.

citeste mai mult …