Atmosfera politică de la Chișinău e reținută, ambele tabere se abțin să facă pronosticuri sau declarații clare. Dar se simte un optimism din partea câtorva dintre cei de la guvernare, chiar și cenzurat.
Radu Marian, vicepreședinte al PAS, partidul Maiei Sandu, a spus pentru HotNews că „Nu pot să dau acum estimări pe vot, dar noi suntem foarte bucuroși ca un număr de cetățeni fără precedent a ieșit la vot, și în Moldova, și în străinătate. Și la Chișinău a fost o prezență excepțională. În rândul tinerilor, la fel, am avut o prezență fără precedent. Și în diaspora, evident, peste 300 de mii, aproape 320 de mii de voturi”.
„Să așteptăm primele rezultate și o să putem să ne expunem, dar evident e un factor bun pentru democrație, faptul că atât de multă lume a ieșit la vot. Le mulțumim enorm de mult tuturor oamenilor care au ieșit la vot”.
Despre transportul alegătorilor
„Noi avem date și informații că acolo au fost transportări organizate, noi am făcut sesizările pe acest aspect, deci e clar ca asta, după mine, nu reprezintă un proces în care oamenii își exprimă votul liber, dacă sunt organizați, în transport, în avioane. Deci asta este ceva absolut ieșit din comun”, a spus Radu Marian.
„Noi am făcut sesizările de rigoare la organul electoral. În general, eu cred că grupările criminale, Șor și cei care susțin pe ei de la Kremlin, au încercat să facă un atac asupra democrației, dar eu cred că oamenii cumva au răspuns, oamenii de bună credință, majoritatea celor din Moldova, dar și din diaspora au răspuns puternic cu o prezență foarte bună la vot”.
De ce doar două secții în toată Rusia?
„Ideea că în țările care sunt implicate în anumite conflicte militare, noi știm că Moscova în special, dar și multe zone din Federația Rusă au fost anumite atacuri cu drone. A fost o chestiune de siguranță și de securitate faptul că nu am făcut secții decât la Moscova”
„Apropo, în primul tur nici măcar nu s-au epuizat toate buletinele la Moscova, deci au fost 8 mii și ceva de voturi în primul tur. Dar asta cumva a fost esența: țările care sunt implicate într-un război s-au luat o decizie, sau poziția Guvernului, să deschidă acolo mai puține secții”, a susținut Radu Marian, întrebat cum răspunde criticilor că au fost doar două secții deschide în Rusia.