72% dintre cei aproximativ 150 de milioane de americani estimați că vor vota la alegerile prezidențiale, au votat nemulțumiți sau chiar furioși, potrivit datelor furnizate de CNN la miezul nopții, ora României.

Un număr covârșitor de americani, aproape 3 din 4, s-au dus la vot nemulțumiți sau chiar furioși față de felul în care arată țara lor, conform primelor sondaje ale CNN. Doar 19% dintre votanți au mers să-și aleagă candidatul cu un sentiment de satisfacție față de „direcția în care merge America”. 

În sondaj au fost cuprinse toate categoriile de opțiuni, atât cele exprimate în avans, cât și cele din ziua votului.

De asemenea, 58% dintre votanți au spus că dezaprobă politica lui Joe Biden, președintele care își încheie exercițiul și care a susținut-o pe Kamala Harris.

„În aceste condiții, ar fi un miracol ca Harris să câștige în aceste alegeri”, a comentat franc realizatorul Chris Wallace, în studioul CNN. Ceilalți invitați l-au contrazis, au spus că „e devreme să spunem asta”, dar Wallace a insistat că cifrele arată catastrofal pentru democrați, chiar dacă e vorba doar de starea de spirit, și nu de rezultatele efective ale votului.

În același timp, 35% dintre votanți au spus că cea mai importantă temă este democrația, urmată de economie, cu 31%. 

Urmăriți LIVE AICI desfășurarea alegerilor prezidențiale din SUA

citeste mai mult …