Opt miniştri de externe ai Uniunii Europene au cerut UE să interzică diplomaţilor ruşi să se deplaseze liber în interiorul blocului şi să îi limiteze la ţările în care sunt acreditaţi, într-o scrisoare adresată şefului politicii externe a UE, Josep Borrell, relatează Reuters.
„Libera circulaţie a titularilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu ruseşti, acreditaţi într-un stat gazdă, facilitează activităţile maligne în întregul spaţiu Schengen”, se spune în scrisoarea datată 11 iunie şi consultată de Reuters.
Miniştrii spun că serviciile de informaţii, propaganda „sau chiar pregătirea actelor de sabotaj reprezintă principala sarcină de lucru pentru un număr mare de „diplomaţi” ruşi în UE” şi, deşi expulzările au fost importante, ameninţarea a rămas.
„Credem că UE ar trebui să respecte cu stricteţe principiul reciprocităţii şi să limiteze circulaţia membrilor misiunilor diplomatice ruseşti şi a membrilor familiilor acestora doar pe teritoriul unui stat în care sunt acreditaţi”, arată cei opt miniştri de externe.
„Această măsură va reduce semnificativ spaţiul operaţional pentru agenţii ruşi”, adaugă scrisoarea, care, precizează Reuters, a fost semnată de miniştrii din Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Olanda, Polonia şi România.