România are în prezent 2,8 miliarde de metri cubi de gaze în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2023/2633 al Comisiei Europene (din 20 noiembrie 2023) prevede că România trebuia să aibă depozitele pline în proporție de 65% până la data de 1 iulie și de 85% până la data de 1 septembrie.
Același act normativ prevede și că, la începutul perioadei de iarnă (1 noiembrie), obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale este de 90% din capacitatea de înmagazinare.
- „Zilnic, România produce aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale, consumă circa jumătate, iar alte 10 – 11 milioane mc se înmagazinează. Cum deja avem 2,8 miliarde mc de gaze naturale înmagazinate, până la atingerea țintei de 90% mai este extrem de puțin. În câteva zile ne vom îndeplini în timp record ținta trasată de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie.
- Sigur că nu ne vom opri aici! Vom continua să înmagazinăm gaze naturale până vom atinge 100% din capacitatea de stocare. Cel mai probabil, așa cum am făcut și anul trecut, vom face și „supraplinul”, trecând peste nivelul de 100%.
- Pentru cei care nu cunosc detaliile tehnice, este ca atunci când facem plinul la mașină și umplem rezervorul până la bușon. Aceste rezerve vor fi deosebit de importante, mai ales dacă ne așteaptă o iarnă mai grea decât de obicei”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit acestuia, este o veste bună mai ales în actualul context, al agresiunii Moscovei împotriva Ucrainei, țară prin care tranzita majoritatea gazului rusesc exportat în Europa.
Mai mult, Kievul a anunțat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor rusești pe terioriul său, ceea ce face și mai importantă stocarea gazelor naturale pentru iarnă, atât pentru noi, cât și pentru onorarea eventualelor solicitări de sprijin din partea fraților noștri de dincolo de Prut, a continuat ministrul.
- „De altfel, deja am început să lucrăm la elaborarea Hotărârii de Guvern ce vizează măsurile privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului electroenergetic național, precum și măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale acestui sistem în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Ca orice bun gospodar, și noi, la Ministerul Energiei, ne facem vara sanie, ca să trecem iarna cu bine”, a mai spus Burduja.
România, la nivel mediu în UE în ceea ce privește gradul de umplere a depozitelor de gaze
Potrivit datelor Gas Infrastructure Europe, România are în acest moment depozitele pline în proporție de 88,9%, similar cu media UE de 88,4%.
Șapte țări europene au deja peste 90%, respectiv Belgia, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, Spania și Suedia.
La 1 aprilie 2024, la finalul sezonului de iarnă, România avea depozitele de gaze pline în proporție de 50%.
Aceasta după ce, la începutul iernii (1 noiembrie 2023), ele au fost umplute la un nivel-record de 106%.