Lumea se află din nou în mijlocul unui război, de data aceasta în Orientul Mijlociu. Iranul a atacat Israelul cu peste 200 de drone și rachete, însă armata israeliană spune că majoritatea au fost doborâte. 

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, la cererea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc, a anunţat preşedinţia malteză a Consiliului. 

România a reacționat prompt la aceste evenimente de pe scena internațională. Președintele Klaus Iohannis a postat, pe platforma X (fostul Twitter), un mesaj prin care condamnă acțiunea Iranului asupra Israelului.

„România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului. Suntem în deplină solidaritate cu poporul israelian în aceste momente dificile. Facem apel la evitarea unei escalade regionale ulterioare”, a transmis Klaus Iohannis.

Orientul Mijlociu fierbe. Iranul a lansat peste 200 de proiectile, o bază militară a fost atinsă. Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

Romania condemns in the strongest terms the attack of Iran against Israel. We stand in full solidarity with the Israeli people in these difficult moments. We call for avoiding further regional escalation.

— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) April 14, 2024