Încă o drona a fost găsită, duminică, pe teritoriul Republicii Moldova, pe un câmp din nord-vestul țării, într-un raion învecinat cu România, după ce în cursul dimineții fusese găsită o drona în cealaltă parte a țării, în sud-est.

Evenimentele s-au petrecut după ce în cursul nopții Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc cu un număr record de drone, iar Kievul anunțase că mai multe drone care au vizat teritoriul ucrainean s-au îndreptat în cele din urmă către Moldova, Belarus și Rusia.

A două drona fost găsită duminică pe un câmp din preajma satului Boroșenii Noi, din raionul Rișcani, aflat în nord-vestul țării, la granița cu România. Zona a fost izolată, iar specialiștii genisti urmau să facă cercetări, a anunțat  poliția din Republica Moldova, citată de presă locală.

Între timp, drona depistată dimineață în localitatea Fîrlădeni din raionul Căușeni, aflat în sud-estul țării, a fost ridicată și examinată de experții Centrului tehnico-criminalistic și de expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova.

„După primele examinări s-a determinat că este vorba despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip Shahed, de origine rusească, și nu avea atașat explozibil. Preliminar, acesta a făcut parte din valul de atacuri cu drone la care a fost supusă Ucraina în această noapte”, a transmis poliția, care a dat asigurări că nu există riscuri sau pericole pentru siguranță cetățenilor din regiune.

 

„Cercetările la față locului continuă”, au precizat autoritățile.

Totodată, poliția le cere cetățenilor care identifica aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat autoritățile la numărul de urgență.

Rusia a lansat peste noapte un număr record, de 145 de drone, asupra Ucrainei. Kievul a declarat că apărarea să aeriană a doborât 62 dintre acestea, un număr similar s-au pierdut, în timp ce 10 s-au îndreptat către Republica Moldova, Belarus și Rusia.

Ucraina, la rândul ei, a atacat Moscova duminică cu cel puțin 34 de drone, cel mai mare atac cu drone asupra capitalei ruse de la începutul războiului în 2022, forțând devierea zborurilor de pe trei dintre aeroporturile importante ale orașului și provocând rănirea a cel puțin cinci persoane.

Apărarea aeriană rusă susține că a distrus duminică alte 50 de drone deasupra altor regiuni din vestul Rusiei, a declarat Ministerul Apărării. „O încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist folosind drone de tip avion pe teritoriul Federației Ruse a fost zădărnicită”, a anunțat ministerul rus.