Pe locuri, fiți gata, start!

Știm că iubiți natura, așa că vă invităm și anul acesta să alergați pentru o cauză nobilă, la Sun Challenge, în cel mai frumos decor natural din București, Parcul Natural Văcărești.

Pe 6 octombrie, la ora 08:00, pe Esplanada Nord a centrului comercial Sun Plaza, dăm startul celei de-a șasea ediții a crosului Sun Challenge. Înscrierea participanților se  face pe site-ul oficial al competiției (https://www.sun-plaza.ro/sun-challenge-2024/), în limita locurilor disponibile.

Traseele propuse anul acesta sunt de 5 km, 10 km și 20 km, pentru a fi accesate atât de amatorii de sport, cât și de alergătorii profesioniști cu vârsta de peste 18 ani.

Taxele de înscriere sunt de 120 lei – early bird (înscriere până pe 11 septembrie 2024), respectiv 150 lei – late registration (înscriere între 12 septembrie – 2 octombrie 2024).

Organizatorii competiției, centrul comercial Sun Plaza, aflat în  portofoliul CPI România, și Administrația Parcul Natural Văcărești, au decis ca fondurile strânse cu această ocazie să fie direcționate pentru construirea unui loc de joacă sportiv în Parcul Natural Văcărești. Va fi un proiect non-invaziv, care va îmbina joaca și educația, întrucât scopul organizatorilor este de a oferi copiilor din comunitate un spațiu unde să se poată juca în siguranță, să socializeze și să învețe despre importanța protejării mediului înconjurător..

“Lansăm cu emoție o nouă ediție Sun Challenge și cu dorința de a replica rezultatele edițiilor precedente. Este o competiție care încurajează sportul și un stil de viață sănătos, obiectivul fiind de a susține natura. Sun Plaza, cel mai mare centru comercial din sudul Bucureștiului, are avantajul de a fi poziționat în vecinătatea Parcului Natural Văcărești, așa că am considerat firesc să ne implicăm pentru a susține biodiversitatea. În 2023, cu fondurile strânse la Sun Challenge am construit adăposturi plutitoare pentru mai multe specii protejate sau periclitate din Delta Văcărești, în 2022, am realizat cel mai verde traseu de alergare, lung de 10 km, în 2021 am creat programe de conservare a vidrelor, iar în 2019 am construit o maternitate pentru țestoase. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără susținerea a sute de oameni minunați, al căror efort remarcabil, an de an, face diferența. Vă aşteptăm şi anul acesta să alergăm împreună pentru Parcul Văcărești, pentru un oraș mai verde, mai respirabil!”, au declarat reprezentanţii Sun Plaza.

Companiile care susțin Sun Challenge 2024 sunt:  Bebe Tei, Decimas, Flormar, Farmec, Leroy Merlin, Sabon, World Class, Yves Rocher, Cupio, Fresh 0.0, Gold Nutrition, Heidi, Cupio, Carrefour, Pepsico, Oshee, DigiFM, CBRE.

Despre Sun Plaza

Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, cu modificări la nivel de design și adăugarea unei aripi noi. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară. Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group și administrat de către CBRE România.

Despre CPIPG

CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi a cărui valoare depăşeşte 23 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăţi premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.

Despre Parcul Natural Văcărești

Parcul Natural Văcărești este prima arie protejată urbană a țării și cel mai mare spațiu verde al Capitalei, situat la doar 5 km de centru. Aici au fost identificate aproximativ 170 de specii de păsări, o parte dintre ele fiind specii protejate. În ultimii 25 ani, s-a format un ecosistem umed cu întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi de plopi, perdelele de trestie și stuf. Acestea constituie habitatul a numeroase specii de păsări de apă, dar și al multor specii de insecte, reptile, amfibieni și mamifere. Parcul Natural Văcărești este o poveste de succes a naturii care și-a recâștigat drepturile, chi ar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din țară. Ecosistemul Văcărești este viabil, prezentând toate elementele lanțului trofic.

Parteneriat media

citeste mai mult …