Sărbătorile zilei:
OrtodoxeSf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim
Greco-catoliceSf. cuv. Eftimie cel Mare
Romano-catoliceSs. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 20 ianuarie.
Cuviosul Eftimie cel Mare s-a născut în vremea împăratului Graţian (375-383), în Melitene (Armenia Mică). Părinţii Sfântului Eftimie erau creştini, iubitori de Dumnezeu, de neam mare şi bogaţi.
„Eftimie, cetăţeanul cel ceresc, era fiu al împăraţilor care se numeau Pavel şi Dionisia, care erau oameni de bun neam şi împodobiţi cu toată fapta bună cea după Dumnezeu; având ca patrie şi locuinţă Melitine, Mitropolia cea vestită a armenilor”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Eftimie a fost singurul copil pe care l-au avut Pavel şi Dionisia, părinţii săi, după multă vreme şi după multă rugăciune.
„Deşi, fericita Dionisia a trăit destui ani împreună cu bărbatul ei, dar fiind stearpă, nu năştea. Pentru aceea, în mare mâhnire petrecând amândoi, multă vreme s-au nevoit, rugându-se lui Dumnezeu să li se dăruiască fiu”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Eftimie a primit o educaţie creştină desăvârşită şi, trecând prin toate treptele bisericeşti, a fost hirotonit preot al biserici din Melitene. După aceea, a fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetăţii. A fost însărcinat cu această ascultare pentru că din copilărie era iubitor al vieţii monahale.
Pentru că dorea o viaţă de linişte, a plecat însă la Locurile Sfinte. Din Ierusalim a mers apoi la purtătorii de Dumnezeu părinţi, care vieţuiau în pustie, aşezându-se în cele din urmă într-o chilie din apropierea lavrei Sfântului Hariton din Faran, la câţiva kilometri de Ierusalim. Acolo a trăit cinci ani.
După această perioadă, s-a retras pentru linişte în diferite locuri. În jurul său s-au adunat mulţi fraţi şi intenţiona, datorită numărului mare de ucenici, să înfiinţeze o lavră după modelul celei din Faran (de tip idioritmic). Locul era însă abrupt, iar părinţii nu puteau să vină noaptea la biserică; astfel, a întemeiat o mănăstire cu viaţă de obşte (monahism cenobitic).
Monahii vieţuitori într-un aşezământ cenobitic locuiesc în chilii separate, nu au avere personală, se roagă împreună, muncesc împreună, mănâncă împreună la trapeză şi fac ascultare, supunându-se stareţului (stareţei) sau egumenului (egumenei) mănăstirii.
Sfântul Eftimie a fost un mare apărător al dreptei credinţe, împotriva ereziilor lui Nestorie şi Eutihie, condamnate de sinoadele ecumenice III (Efes, 431) şi IV (Calcedon, 451). A reuşit să o aducă din nou la ortodoxie pe împărăteasa Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea (408-450), care era de partea ereziei monofizite (susţinută de Eutihie).
A murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa mulţime de ucenici. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)
