Ziua drepturilor persoanelor transsexuale, sărbătorită în întreaga lume la 31 martie, coincide anul acesta cu sărbătoarea Paştelui, a cărei dată se schimbă în fiecare an.
Polemica a început odată cu publicarea, vineri, a unui comunicat de presă al Casei Albe care recunoştea această zi internaţională, sărbătorită de Joe Biden încă de la începutul mandatului său.
Această declaraţie a fost calificată drept o „blasfemie” de către o purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump, care a acuzat sâmbătă administraţia Biden că a efectuat un „atac (…) la adresa credinţei creştine” şi a pretins „scuze”.
„Preşedinţia Biden a trădat principiul central al Paştelui, şi anume învierea lui Iisus Hristos”, a adăugat liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, calificând gestul drept „scandalos şi odios”.
În schimb, Casa Albă i-a acuzat pe republicani că încearcă „să dezbine” şi a condamnat „retorica plină de ură şi necinste”.
Preşedintele Biden „luptă pentru a aduce oamenii împreună şi pentru a apăra demnitatea şi libertăţile fiecărui american” şi „nu va abuza niciodată de credinţa sa pentru câştig sau profit politic”, a declarat purtătorul de cuvânt Andrew Bates.
Donald Trump, care a făcut apeluri repetate la cercurile evanghelice de la alegerea sa în 2016, a anunţat la începutul acestei săptămâni un parteneriat cu o vedetă de muzică country pentru a oferi Biblii, care se vând la preţul de 59,99 dolari bucata, scrie agenţia de presă citată.
Subliniind discriminarea suferită de persoanele transsexuale, senatorul democrat şi pastorul Raphael Warnock a respins duminică acuzaţiile conservatorilor, calificându-le drept „contrare credinţei creştine”.
Joe Biden şi Donald Trump, care s-au confruntat deja la urnele de vot în 2020, au garanţia că vor câştiga în această vară nominalizările partidelor lor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.