Un spectator nemulţumit a biciuit un fotbalist, joi seară, la finalul Supercupei Arabiei Saudite, meci câştigat de Al Hilal cu scorul de 4-1 în faţa formaţiei Al-Ittihad.

Imaginile publicate de Marca arată mai întâi un schimb verbal între Abderrazak Hamdallah, singurul marcator al echipei Al-Ittihad, şi individul care a coborât la baza tribunei pentru a-şi exprima nemulţumirea.

Hamdallah a părut să-şi piardă cumpătul şi a aruncat cu o sticlă de apă din plastic spre spectator. Spectatorul a ripostat cu două lovituri de bici. Lovit la a doua încercare, internaţionalul marocan a încercat apoi să sară la bătaie, dar a fost împiedicat de forţele de ordine, relatează Le Figaro.

Un sezon dezamăgitor pentru Al-Ittihad şi Karim Benzema

La fel ca francezul Karim Benzema, autor a nouă goluri în campionat (dar şi şapte pase de gol) şi din nou foarte discret joi seară, Al-Ittihad a continuat să îşi dezamăgească fanii din Arabia Saudită. Învinsă în finala Supercupei, formaţia antrenată de argentinianul Marcelo Gallardo ocupă doar locul patru în Saudi Pro League, departe de ambiţiile pe care le afişa la începutul sezonului.