Această zi specială este, de fapt, una de recuperare. Pământului îi ia cu aproape șase ore mai mult să meargă în jurul Soarelui decât cele 365 de zile din anul nostru calendaristic. De aceea, adăugăm o zi atipică de 24 de ore la fiecare patru ani. „După doar un secol fără zi bisectă, vara nu avea să înceapă decât la mijlocul lunii iulie”, explică Lyle Tavernier, specialist în tehnologie educațională NASA.

În ciuda unui folclor negativ asociat cu zilele bisecte și anii bisecți, mulți oameni născuți pe 29 februarie sunt fericiți să anunțe că aniversarea nașterii lor vine doar la fiecare patru ani.

Care sunt cele 5 zodii încăpățânate care urăsc schimbarea

Şanse de a fi născut pe 29 februarie

Deoarece apare în calendar doar o dată la patru ani, 29 februarie este cea mai rară dintre date de naștere. Există o șansă din 1.461 de a te naște în ziua bisectă, potrivit statisticilor.

De fapt, februarie luna cu cele mai puține nașteri din an.

Oamenii născuți pe 29 februarie sunt atât de rari încât atunci când se află, ceilalți doresc să facă poze cu ei.

Unii oameni sunt de părere că, deoarece această zi apare o dată la 4 ani, conține o mulțime de puteri spirituale care sunt deosebit de semnificative.

Semnificația spirituală a zilei de 29 februarie

Având în vedere raritatea datei de 29 februarie, putem presupune în siguranță că vibrațiile energetice nu ar fi „obișnuite”. Vibrațiile acestei date ne ajută, de fapt, să facem un salt, un salt de credință.

Poate fi începutul fugii în ceva la care lucrați de mult timp, dar nu ați avut cu adevărat puterea necesară pentru a face să se întâmple.

Cum să te păzești de energiile negative, în funcție de zodie

Așa cum stau lucrurile, o zi în plus (bisectă) este utilă pentru a ne pune lucrurile în ordine, așa că atunci când ai o zi în plus la îndemână, de ce să nu profiți la maximum de ea? De asemenea, acest lucru generează o formă de impact vibrațional asupra continuului spațiu-timp al Universului. Acesta este un moment în care trebuie să stai și să evaluezi starea ta actuală în viață.

29 februarie 2024  – Zi de vibrație 3

Ziua de 29 februarie 2024 are vibrația 3, care simbolizează trinitatea minții, corpului și spiritului – suntem pur și simplu într-un lanț de renaștere, moarte și viață. Semnifică, de asemenea, abundanța pe care Universul ne-o dăruiește.

Numărul 3 este, de asemenea, legat de optimism, entuziasm și bucurie. Renunțați la orice sentiment de pesimism, cinism sau tristețe. Ar trebui să faceți un efort conștient să zâmbiți mai mult, să vă implicați în activități încurajatoare și să răspândiți energie pozitivă celorlalți. Bucuria atrage bucuria. Optimismul vă deschide la primirea binecuvântărilor vieții. Mergi înainte și nu rămâne în urmă.

Topul celor mai ATRĂGĂTOARE zodii din punct de vedere fizic. Pur și simplu nu le poți rezista!

Numerologie pentru 29 februarie

11 este un Număr Maestru și reprezintă trezirea spiritului și iluminarea spirituală. Este important pentru 29 februarie (Ziua Bisectă) deoarece este o zi cu vibrație 11.

Deși ai putea crede că 29 vine în fiecare lună, există ceva special în această lună datorită rarității evenimentului și semnificației spirituale asociate acestuia.

În numerologie, 2 este semnificativ deoarece ne ajută să avem determinarea de a urmări adevărata misiune a sufletului nostru. Ne ajută să înțelegem care este adevărata noastră scop în viață. Datorită energiei sale feminine innăscute, care nu ne-ar lăsa niciodată să ne ținem ideile ascunse și să se ofilească. Această energie ne îndeamnă să explorăm toate opțiunile noastre.

Prin urmare, nu este de mirare că coagularea ambelor numere 2 și 29 ar rezulta într-un val de energie vindecătoare în favoarea noastră. De asemenea, amestecul este atât de puternic încât am putea găsi și un mesaj spiritual important venind spre noi.

Zodiile care au cel mai mare succes în afaceri. Destinul le surâde

Tot ce trebuie să faceți este să aveți o minte deschisă și să fiți conștienți de mediul înconjurător. Pur și simplu, nu pierdeți din vedere cunoștințele care pot să se dovedească extrem de benefice. Profită la maximum de ziua bisectă și, ulterior, de anul bisect. Altfel, s-ar putea să trebuiască să aștepți încă 4 ani.

Tradiții, superstiții și fapte ale zilelor bisecte

Deși în zilele noastre este perfect acceptabil ca femeile să își ceară în căsătorie partenerii, acum un secol era ceva nemai auzit. Tradiția spunea că doar un bărbat putea face propunerea, în timp ce o femeie putea lăsa doar indicii că dorește. Zilele bisecte erau o excepție. Tradițiile și legile care datează de 1.600 de ani au permis femeilor europene – și mai târziu americane – să își ceară iubiții în căsătorie pe 29 februarie.

Femeile scoțiene și irlandeze care plănuiau să ceară în căsătorie trebuiau să poarte „o jupon roșu vizibil” cânt intenționau să facă acest lucru, pentru a avertiza ”pretendentul” de ceea ce urmează, potrivit publicației de călătorie Lonely Planet.

Horoscopul complet al primăverii 2024. Anotimpul în care viețile se vor schimba din temelii pentru patru zodii. Ce le pregătesc astrele

În unele țări, doamnelor cărora le era refuzată cererea în căsătorie erau compensate pentru durerea lor emoțională. Legile impuneau ca nefericitul burlac să plătească doamnei orice, de la o liră, la un sărut, la o rochie de mătase. În Danemarca, se dădeau 12 perechi de mănuși, eventual pentru a ascunde faptul că nu îi va pune verigheta pe mână, spun istoricii.

De altfel, cele mai importante superstiții din jurul zilelor bisecte se referă la căsătorie. În Grecia, cuplurile refuză să se căsătorească pe 29 februarie, considerând că este un drum sigur către divorț. Pesimiștii spun că întregul an bisect ar fi de rău augur. Iar cei născuți într-o zi de 29 februarie sunt predestinați unei vieți dificile.

Există câteva dezavantaje care n-au legătură cu superstițiile ale nașterii pe 29 februarie. Unora dintre cei născuți în această zi li s-au respins documentele de identificare deoarece s-a presupus că sunt false, dată fiind raritatea zilei de naștere 29 februarie.

De asemenea, sunt site-uri web care solicită utilizatorilor să introducă datele de naștere, dar nu acceptă întotdeauna data de 29 februarie.

Cele mai puternice 3 zodii chinezești. Ce le face atât de speciale și cum pot avea lumea la picioare, dacă știu să își folosească atuurile