Parma – Milan, meci contând pentru etapa a 2-a din campionatul Italiei, este programat, sâmbătă, 24 august, de la ora 19:30, pe Stadio Ennio Tardini, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.
Parma, revenită în prima ligă după trei ani, şi Milan, vicecampioana sezonului trecut, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 2-a din Serie A.
Parma a început noua ediţie de campionat cu o remiză pe teren propriu, scor 1-1 cu Fiorentina, finalista ultimelor două ediţii din Conference League (gol marcat de Dennis Man, titular, la fel ca şi Valentin Mihăilă; ambii români au fost schimbaţi la 1-0, în minutul 65).
În sezonul precedent, echipa antrenată de Fabio Pecchia a terminat pe locul 1 în Serie B, cu 76 de puncte, cu trei mai multe decât a doua clasată, Como, alături de care a promovat direct, şi cu şase peste Venezia, echipa de pe locul 3, care a câştigat play-off-ul de promovare în Serie A.
În primul meci oficial din nou sezon, Parma a fost eliminată din Coppa Italia, încă din turul inaugural, după ce a pierdut pe teren propriu în faţa divizionarei secunde Palermo, scor 0-1 (la 0-0, Dennis Man a ratat un penalty scos de Valentin Mihăilă).
De altfel, în această vară, cei doi români şi-au prelungit contractele cu Parma, care ar fi expirat peste un an, în condiţiile în care au avut o contribuţie însemnată la promovare (au marcat împreună 17 goluri în Serie B, Dennis Man – 11 şi Valentin Mihăilă – 6).
Milan a debutat în noua ediţie din Serie A tot cu un rezultat de egalitate, obţinut pe teren propriu, cu Torino, scor 2-2, după ce a fost 0-2 până în minutul 89!
Echipa antrenată din această vară de Paulo Fonseca, venit în locul lui Stefano Pioli, a terminat sezonul trecut pe locul 2, cu 75 de puncte, la 19 în urma campioanei Inter şi cu patru peste Juventus, care a completat podiumul.
Milan are şase succese şi două remize în ultimele opt meciuri directe cu Parma şi a încheiat sezonul precedent fără victorie în ultimele patru deplasări.
Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în ediţia 2020-2021 din Serie A, când au remizat în tur, pe San Siro, scor 2-2, pentru ca, în retur, Milan să se impună pe terenul celor de la Parma, care avea să retrogradeze în Serie B la finalul sezonului, scor 3-1.
Superbet oferă cota 1,20 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Parma – Milan.
Parma vs Milan | X2 |
---|---|
Cotă | 1.20 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol citeste mai mult …