Prima misiune spaţială cu echipaj uman care va explora regiunile polare ale Pământului va decola din Florida, Statele Unite, la bordul unei capsule Dragon a SpaceX la sfârşitul acestui an, a anunţat luni compania, citată de agențiile EFE și Agerpres.
Misiunea de trei până la cinci zile, numită Fram2, în onoarea navei norvegiene care a făcut primele călătorii în Antarctica şi Arctica, îl va avea drept comandant pe omul de afaceri cu cetăţenie malteză Chun Wang, unul dintre pionierii din lumea criptomonedelor.
„Wang intenţionează să folosească această misiune pentru a scoate în evidenţă spiritul de explorare al echipajului, pentru a oferi un sentiment de uimire şi de curiozitate publicului larg şi pentru a evidenţia modul în care tehnologia poate ajuta la depăşirea limitelor explorării Pământului”, a transmis SpaceX pe site-ul său.
Alături de Chun Wang vor călători norvegianul Jannicke Mikkelsen, comandantul vehiculului, australianul Eric Philips, pilotul navei, şi specialista germană Rabea Rogge. Aceasta va fi prima călătorie în spaţiu pentru cei patru membri ai echipajului.
Fram2 va fi „prima misiune spaţială cu echipaj uman care va explora Pământul de pe o orbită polară şi va zbura pentru prima dată deasupra regiunilor polare ale Pământului”, a subliniat SpaceX.
Decolarea ar avea loc de la Centrul Spaţial Kennedy, capsula fiind propulsată de o rachetă Falcon 9 a SpaceX.
SpaceX spune că misiunea deasupra polilor va fi una științifică
Odată ajunsă pe orbită, capsula Dragon va fi plasată la o altitudine cuprinsă între 425 şi 450 de kilometri, de unde echipajul va putea studia regiunile polare prin cupola navei.
Cei patru călători vor studia fenomenele care au loc deasupra atmosferei Pământului şi, în coordonare cu SpaceX, vor efectua cercetări privind efectele zborului spaţial asupra organismului – care includ realizarea primelor radiografii cu raze X la oameni în spaţiu – precum şi asupra comportamentului uman.
Aceste demersuri „vor ajuta la dezvoltarea instrumentelor necesare pentru a pregăti omenirea pentru viitoarele zboruri spaţiale de lungă durată”, a explicat compania lui Elon Musk.
Aceasta va fi cea de-a şasea misiune spaţială privată pentru SpaceX. Compania are prevăzută pentru luna aceasta lansarea misiunii Polaris Dawn, care va include prima ieşire în spaţiu realizată de persoane private, nu astronauți de carieră.
Dragon a întreprins în total de 13 misiuni cu echipaj uman în ultimii patru ani, transportând 50 de membri ai echipajului către şi dinspre orbita terestră.