sportivii-rusi,-atacati-de-regimul-lui-putin-–-rusia-pregateste-sanctiuni-drastice-pentru-cei-peste-200-care-au-renuntat-la-cetatenie

Peste 200 de sportivi ruși și-au schimbat sau urmează să își schimbe cetățenia sportivă pentru a continua să concureze în competiții internaționale. Ei au luat această decizie în ultimul an, după ce au fost impuse sancțiuni Rusiei ca răspuns la invazia militară a Ucrainei. Aceste date au fost furnizate de publicația „Kholod” (Holod). 

Duma de Stat a pregătit un proiect de lege ce prevede să îi oblige pe sportivi să plătească despăgubiri în cazul în care doresc să schimbe cetățenia sportivă.

„În cazul în care un sportiv care este sau a fost candidat pentru echipa sportivă a Federației Ruse este înregistrat (declarat) de către o federație sportivă a unui stat străin și (sau) o altă organizație sportivă străină pentru a participa la competiții sportive internaționale, un astfel de sportiv este obligat să efectueze o plată compensatorie către organizația (organizațiile) rusă (ruse) care a (au) efectuat pregătirea sa sportivă, în cuantumul cheltuielilor efectuate pentru pregătirea sa sportivă”, prevede proiectul de lege, potrivit lui Dmitry Svishchev, președintele Comisiei pentru cultură fizică și sport din Duma de Stat.

„Aceștia sunt banii contribuabililor noștri, care nu ar trebui să fie irosiți. Comitetul nostru pregătește acest proiect de lege, conform căruia sportivii vor trebui să facă plăți compensatorii atunci când își schimbă cetățenia”, a declarat Svishchev, președintele Comisiei pentru cultură fizică și sport din Duma de Stat, într-un interviu pentru TASS, potrivit HotNews.ro.

 

Peste 200 de sportivi ruși au renunțat la cetățenie în favoarea altor țări pentru a participa la competiții

 

Războiul din Ucraina a privat mii de sportivi ruși de șansa de a participa la importante competiții internaționale. Iar majoritatea sportivilor nu declară public schimbarea cetățeniei sportive, acest lucru devenind cunoscut abia în timpul competițiilor.

Publicația Kholod a analizat mesajele de schimbare a cetățeniei sportive și a ajuns la un total de 204 sportivi ruși care au făcut acest pas sau intenționează să îl facă pentru a-și continua activitatea competițională.

Lista include atât campioni europeni, cât și mondiali, precum și sportivi foarte tineri, aflați la începutul carierei. Cea mai mare reprezentare în rândul sporturilor este în rândul jucătorilor de șah. Aici, 141 de persoane au schimbat deja steagul sub care joacă în perioada 2022-2023. Pe al doilea loc, ca număr de trecere sub drapelul altor țări se află sportivii de patinaj artistic și și cei care practică sporturi ecvestre, unde Rusia a pierdut câte 11 sportivi. Pe locul trei este gimnastica ritmică și tenisul: câte 5 sportivi au anunțat schimbarea cetățeniei sportive. Iar la sportul cu motor și fotbal sunt câte 4 sportivi. În topul renunțării la cetățenia sportivă rusă sunt și ciclismul, patinajul viteză, hochei, înot, canotaj, box și navigație, cu pierderea a câte 2 sportivi, precum și la lupte libere, atletism, biatlon, MMA, judo, gimnastică artistică și schi alpin, care au pierdut câte un sportiv.

De la începutul războiului din Ucraina, mai mulți sportivi ruși și-au schimbat cetățenia:

Tenis: Varvara Gracheva (Franța)Ciclism: Pavel Sivakov (Franța), Mihail Yakovlev (Israel)Înot: Anastasia Kirpichnikova (Franța), Mark Nikolaev (Australia)Șah: Alina Kashlinskaya (Polonia), Alexandra Kosteniuk (Elveția)Canotaj: Anna Prakaten (Uzbekistan), Nikolai Pimenov (Serbia)Patinaj artistic: Diana Davis și Gleb Smolkin (Georgia).Patinaj viteză pe pistă scurtă: Sofia Prosvirnova (Danemarca).

Numărul real al rușilor care și-au schimbat cetățenia sportivă poate fi mult mai mare, notează publicația Kholod, pentru că există printre aceștia și mulți tineri sportivi din sportuir care nu sunt promovate, deci nu se bucură de o publicitate prea mare. Doar în 2022, de exemplu, Federația de patinaj artistic a primit 19 cereri de schimbare a cetățeniei sportive, iar în 2022-2023, doar 11 cazuri de schimbare au devenit cunoscute publicului, mai notează Kholod.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *