Potrivit sursei citate, Dan Firiţeanu a antrenat de-a lungul anilor o serie de echipe ale unor cluburi din Banat, precum CFR Timișoara, Gloria Reșița, FC Caransebeș 1913 sau Metalul Reşiţa. De asemenea, Firițeanu, care și-a obținut și doctoratul în fotbal, a ocupat și funcții în staff-ul de conducere a mai multor cluburi din țară.
Profesorul Firițeanu a avut activitate şi la loturile naționale de juniori, activând în cadrul Federației Române de Fotbal, fiind în același timp şi profesor universitar la catedrele academice de la Reşiţa şi Timişoara.
Va fi condus pe ultimul drum vineri, 16 iunie, ora 13:00, la Cimitirul Metalurgiei, Sector 4, București.