Noul Front Popular, coaliția stângii franceze, care a câștigat cel mai mare număr de mandate la alegerile parlamentare din această lună, a anunțat că a desemnat-o pe Lucie Castets drept candidat la funcția de prim-ministru, informează Reuters.
Castets este director financiar și de achiziții la primăria din Paris. A absolvit Școala Națională de Administrație în 2013, o universitate de elită pentru funcționarii Franței, însă nu a avut până acum o carieră în politica de partid și este o figură necunoscută publicului.
O soluție de compromis între partidele de stânga
„Lucrând în combaterea evaziunii fiscale și a infracționalității financiare și cu un background în societatea civilă, va avea susținerea noastră deplină în guvernul pe care îl va conduce”, au precizat cele patru partide din NFP, într-o declarație comună.
Într-o declarație pentru agenția AFP, Castets a afirmat că este onorată de propunere și că, dacă va fi numită prim-ministru, va anula reforma pensiilor lui Macron, prin care vârsta de pensionare a crescut de la 62 la 64 de ani.
Potrivit profilului său de LinkedIn, Castets este specialist în combaterea spălării de bani și a finanțării terorismului și că a lucrat pentru trezoreria franceză și Banca Mondială.
Cele patru partide din NFP – La France Insoumise, socialiștii, verzii și comuniștii – s-au certat timp de câteva săptămâni privind propunerea de prim-ministru.
Cu cel mai mare număr de mandate în Parlament, coaliția are dreptul să propună un succesor pentru actualul premier Gabriel Attal, dar NFP nu are suficiente voturi pentru a forma o majoritate guvernamentală.
Scepticismul lui Macron
La scurtă vreme după anunțul NFP, președintele Emmanuel Macron a acordat un interviu pentru postul France 2 în care a spus că Gabriel Attal va rămâne la Palatul Matignon până după încheierea Jocurilor Olimpice de la Paris.
„Evident, până la jumătatea lunii august, trebuie să ne concentrăm asupra Jocurilor. Şi apoi, de atunci încolo, în funcţie de evoluţia acestor discuţii, va fi responsabilitatea mea să numesc un prim-ministru şi să-i încredinţez sarcina de a forma un guvern şi de a reuni un grup cât mai larg de persoane pentru a-i permite să acţioneze şi să asigure stabilitatea”, a declarat şeful statului francez, potrivit News.ro.
Invitat să comenteze nominalizarea lui Luciei Castets, Macron a evitat să se pronunțe asupra persoanei desemnate.
„Nu asta este problema, nu este un nume. Întrebarea este: ce majoritate poate apărea în Adunare?”, a declarat Emmanuel Macron, care a pus „responsabilitatea de a găsi compromisuri” pe seama grupurilor parlamentare. „Ar fi greşit să spunem” că NFP are o majoritate, a adăugat el, menţionând eşecul lui André Chassaigne, candidatul stângii, la votul pentru preşedinţia Adunării Naţionale.