Valoarea TVA-ului restant la data de 31 decembrie 2023 a fost de 47,2 miliarde lei, se arată într-o interpelare a unui deputat la care a răspuns Ministerul Finanțelor. Din această sumă, un procent 79%, respectiv 37,3 miliarde lei, reprezintă obligații bugetare restante pentru care ANAF nu poate iniția ori continua măsurile de executare silită.
Asta pentru că procedura a fost suspendată din cauza unor chestiuni administrative.
De exemplu, în unele cazuri, pentru creanțele debitorilor s-a dispus suspendarea executării silite de către instanța judecătorească. În alte situații este vorba despre obligații fiscale restante ale contribuabililor aflați sub incidența insolvenței, iar în anumite situați pentru creanțele debitorilor s-a instituit administrarea specială.
Dacă ne uităm pe datele execuției bugetare aferente anului trecut, valoarea totală a TVA colectată s-a ridicat la 104,3 miliarde lei, în creștere cu aproape 11%.
La întrebarea despre ce a făcut în acest sens Ministerul Finanțelor, instituția reamintește că a crescut TVA la diverse produse și servicii de la 1 ianuarie 2024, dar că din 2025 situația se va schimba datorită e-TVA.
„Din perspectiva contribuabililor, măsura privind e-TVA va produce efecte începând cu data de 1 ianuarie 2025”, se arată în documentul semnat de secretarul de Stat Alin Marius Andrieș.
Celelalte măsuri intrate în vigoare anul acesta, menționate de Minister, sunt e-Factura și e-Transport.
În privința e-TVA, deconturile care au fost trimise de ANAF au avut diferențe în aproape 100.000 de cazuri, iar pentru 15.677 s-au trimis notificări. Răspunsul la notificările respective nu este obligatoriu în acest an.
Legat de e-Factura, precizăm că Fiscul trimite facturile cu o întârziere mai mare de 5 zile calendaristice. Asta în condițiile în care firmele și PFA sunt obligate să respecte acel termen pentru a nu lua amenzi:
• de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contribuabilii mari;
• de la 2.500 lei la 5.000 lei pentru contribuabilii mijlocii;
• de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru celelalte persoane juridice precum și pentru persoanele fizice.
De asemenea, cei care înregistrează în contabilitate facturi pe care nu le-au primit prin intermediul e-Factura primesc o amendă de 15% din valoarea facturii.
Legat de e-Transport, vezi: e-Transport, în contradicție cu directivele UE: Ungaria a avut procedură de infringement – companie de contabilitate și consultanță fiscală