”Societatea de Transport Bucureşti STB SA salută promptitudinea autorităţilor medicale în elucidarea uneia din cauzele susceptibile pentru producerea tragicului accident din data de 19 septembrie 2024, respectiv nevinovăţia conducătorului de tramvai în privinţa consumului de droguri! Rezultatele probelor biologice efectuate de INML arată că vatmanul care a fost implicat în tragicul accident de pe Strada Progresului nr 43 nu consumase substanţe interzise, în opoziţie cu rezultatele aparatului DrugTest, prezentate în spaţiul public de către Brigada de Poliţie Rutieră”, a transmis, luni, STB, într-un comunicat de presă.
Compania precizează că ”tratează cu maximă responsabilitate siguranţa rutieră, instruieşte periodic conducătorii de vehicule şi impune o conduită preventivă în trafic”.”Colaborăm deschis şi permanent cu Brigada de Poliţie Rutieră atât pentru instruirea conducătorilor auto ai STB, dar mai ales pentru verificări în teren în privinţa respectării regulilor de circulaţie de către salariaţii noştri.
Ne adresăm pe această cale Brigăzii de Poliţie Rutieră ca, în cel mai scurt timp, să solicite Comisiei Tehnice de Circulaţie a Municipiului Bucureşti – autoritate care reglementează sistematizarea circulaţiei din Capitală – o analiză mai atentă a acestor ”puncte negre” şi o re-sistematizare a circulaţiei în aceste zone de conflict”, a mai transmis compania.
Conducerea STB SA a transmis, de asemenea, că ”înţelege şi susţine măsurile de prevenţie luate de autorităţi pentru descurajarea consumului de droguri, mai ales în cazul celor care conduc vehicule, dar trage un semnal de alarmă public cu privire la calitatea echipamentelor de depistare a substanţelor interzise”.
Accident grav, pe Șoseaua Progresului, din București: un mort, după impactul cu un tramvai
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”.
Rezultatele au fost comunicate în cursul zilei de sâmbătă.