Farul – Poli Iaşi, meci contând pentru etapa a 4-a din campionatul României, este programat, sâmbătă, 3 mai, de la ora 21:00, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Farul, aflată încă în căutarea primei victorii în acest campionat, şi Poli Iaşi, care se va lupta, cel mai probabil, din nou pentru evitarea retrogradării, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 4-a din SuperLiga.
Farul este pe locul 16, ultimul, în clasament, cu un singur punct acumulat după primele trei etape, în care a înregistrat un rezultat de egalitate, 0-0 în deplasare cu Oţelul, şi două înfrângeri, 0-1 cu Unirea Slobozia şi 0-1 cu Botoşani, ambele pe teren propriu (este singura echipă care nu a marcat nici măcar un gol în acest sezon!).
În această vară, echipa lui Gică Hagi a disputat şase partide de pregătire: cu PetrocubHânceşti, două pierdute (1-5 şi 1-2) şi una câştigată (3-2), cu Zimbru Chişinău (5-3), cu Cerno More Varna (0-1) şi cu Steaua (3-0).
La nivelul lotului, au venit doar fotbalişti liberi de contract sau fără sumă de transfer, printre care Mihai Bălaşa, Andrei Ciobanu, Gabriel Iancu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Ducan şi Victor Dican, dar au plecat Ronaldo Deaconu, Kiki, Tudor Băluţăşi Constantin Budescu.
Poli Iaşi ocupă locul 11, cu trei puncte, după ce în primele trei runde din SuperLiga a înregistrat un succes, 1-0 pe teren propriu cu Botoşani, şi două eşecuri, 0-1 în deplasare cu Sepsi şi 1-2 acasă cu Gloria Buzău.
În această vară, echipa antrenată de portughezul Tony a disputat patru partide amicale, reuşind o victorie, 2-0 cu Pirin Blagoevgrad (liga a doua din Bulgaria), două remize, 1-1 cu Montana (liga a doua din Bulgaria) şi 2-2 cu RadnickiNis (prima ligă din Serbia), şi un eşec, 1-2 cu ŢSKA Sofia (prima ligă din Bulgaria).
În pauza competiţională, ieşenii au adus zece jucători noi, cei mai reprezentativi fiind Jesus Fernandez (portar, de la Voluntari), Valentin Gheorghe (extremă, de la U Cluj) şi Matei Tănasă (extremă, de la FCSB), dar i-au pierdut pe Silviu Lung (portar, plecat la Universitatea Craiova) şi Sergiu Buş (atacant, plecat la Corvinul).
În ediţia trecută de campionat, cele două echipe s-au întâlnit în sezonul regulat, iar fiecare s-a impus pe terenul adversarei, Poli Iaşi în tur, cu 3.-1, iar Farul în retur, cu 3-2.
Superbet oferă cota 1,65 pentru pronosticul 1: victorie pentru gazde în meciul Farul – Poli Iaşi.
Farul vs Poli Iași | 1 |
---|---|
Cotă | 1.65 |