Petrolul Ploiești și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat în etapa a 13-a din SuperLiga.

Petrolul – CFR Cluj 0-0, în etapa #13 din SuperLiga

Prima ocazie a partidei le-a aparținut oaspeților, în minutul 6. Zima a respins în față, Michael a șutat, dar mingea a fost deviată peste poartă.

În minutul 28, Papp s-a înălțat excelent la un corner, dar a lovit greșit cu capul și mingea s-a dus pe lângă poartă.

Cei 4.300 de spectatori prezenți pe Stadionul „Ilie Oană” nu au avut parte de spectacol nici în a doua parte a meciului, ocaziile important lipsind până pe final.

Un moment interesant a avut loc în minutul 90+3, când Louis Munteanu, introdus la începutul reprizei secunde, s-a enervat după ce a fost schimbat de Dan Petrescu. Antrenorul a încercat să-l liniștească pe fotbalist, însă acesta nu i-a acceptat explicațiile.

Cele două echipe au același număr de puncte și după acest meci: câte 19. Echipa antrenată de Mehmet Topal ocupă locul 5 (golaveraj 13-11), iar trupa lui Dan Petrescu se află pe locul 3 (golaveraj 21-15 și un meci mai puțin disputat).

Au evoluat echipele:

  • Petrolul Ploiești: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, Dumitriu – T. Keita – M. Rădulescu (D. Radu 73), Hanca, Jyry, Grozav – Akosah-Bempah (Moussaki 57). Antrenor: Mehmet Topal
  • CFR Cluj: M. Popa – Simao Rocha, Leo Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, K. Keita (Al. Păun 68), Djokovic – Deac, P. Michael (L. Munteanu 46; Artean 90+3), Korenica (Postolachi 83). Antrenor: Dan Petrescu.

citeste mai mult …