Telescopul spațial James Webb a dezvăluit vremea de pe cele două pitice maro studiate, corpuri cerești mai mari decât o planetă, dar mai mici decât o stea. Aceasta este extrem de fierbinte, cu un amestec chimic toxic care se învârte în atmosferă și nori de particule de silicat care suflă în jur ca o furtună de praf saharian, potrivit Reuters.
Cercetătorii au folosit observațiile telescopului spațial James Webb pentru a efectua examinări detaliate ale condițiilor atmosferice de pe piticele maro, în special o pereche care orbitează una în jurul celeilalte la aproximativ șase ani lumină de Pământ, destul de aproape după standardele cosmice. Un an-lumină este distanța parcursă de lumină într-un an, adică 9,5 trilioane de km.
Datele telescopului au oferit o imagine tridimensională a modului în care vremea s-a schimbat pe parcursul rotației unei pitice maro – 7 ore pentru cea mai mare și 5 ore pentru cea mai mică – cu mai multe straturi de nori.
Ambele au atmosfera dominată de hidrogen și heliu, cu urme de vapori de apă, metan și monoxid de carbon. Temperatura la nivelul norilor lor a fost de aproximativ 925 de grade Celsius.
„În acest studiu, am creat cele mai detaliate „hărți meteorologice” pentru orice pitică maro de până acum”, a declarat astronomul Beth Biller de la Institutul de Astronomie al Universității din Edinburgh, principalul autor al studiului publicat luni în revista științifică Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Piticele maro nu sunt nici stele, nici planete, ci ceva intermediar. Ele emit propria lumină datorită căldurii lor pure – „la fel cum ai vedea cărbuni într-un foc care strălucesc în roșu din cauza căldurii lor”, a spus Biller. Această lumină a fost cea pe care cercetătorii au observat-o cu Webb. Spre deosebire de stele, pitica maro este un obiect substelar cu o masă mai mică decât este necesar pentru a menține arderea dată de reacția de fuziune nucleară pe bază de hidrogen în nucleul ei.
„La fel ca planetele, dar spre deosebire de stele, piticele maro pot avea, de asemenea, nori făcuți din precipitații în atmosferele lor. Cu toate acestea, în timp ce pe Pământ avem nori de apă, norii de pe piticele maro sunt mult mai fierbinți și probabil compuși din particule fierbinți de silicat – un fel de furtună de praf saharian foarte fierbinte”, a declarat Biller.
Teoria științifică actuală este că piticele maro se formează din nori mari de gaz și praf, la fel ca stelele, dar nu au masa suficientă pentru a declanșa fuziunea nucleară. Compoziția lor este similară cu cea a planetelor gigantice gazoase precum Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Masa lor este de până la 80 de ori mai mare decât a lui Jupiter. Prin comparație, masa Soarelui este de aproximativ 1 000 de ori mai mare decât cea a lui Jupiter.
Cele două pitice maro examinate de Webb s-au format în urmă cu aproximativ 500 de milioane de ani. Fiecare are un diametru comparabil cu cel al lui Jupiter. Una este de 35 de ori mai masivă decât Jupiter, iar cealaltă de 30 de ori.
„Rotația rapidă a ambelor obiecte ajută la stabilirea tiparelor lor meteorologice și, dacă ați putea vedea direct structura de deasupra norilor, probabil că ați putea vedea vârtejuri, cum ar fi Marea Pată Roșie, așa cum se întâmplă pe Jupiter”, a spus Biller.
